StiripesurseȘtirile zileiProdusele farmaceutice poluează râurile din întreaga lume

Produsele farmaceutice poluează râurile din întreaga lume

Publicat:

Niveluri potenţial toxice de produse farmaceutice au fost identificate într-un sfert dintre cursurile de apă din mai multe ţări analizate în cadrul unui studiu, relatează marţi DPA/PA Media, potrivit agerpres.

Cercetători din diverse state au efectuat analize în peste o mie de locaţii din 258 de râuri, de la Tamisa din Londra şi alte cursuri de apă din Marea Britanie până la Amazonul brazilian şi râuri din metropole precum New Delhi, New York şi Guangzhou.

Citeşte şi: Premierul din Alberta PUNE CAPĂT certificatului de vaccinare – Black News

Studiul a evaluat prezenţa a 61 de produse farmaceutice şi compuşi asociaţi stilului de viaţă, cum ar fi cofeina, şi dacă aceştia depăşeau nivelurile la care ar putea avea un efect nociv asupra mediului înconjurător.

Concluziile studiului, publicate în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), au avertizat că poluarea cu produse farmaceutice a râurilor lumii reprezintă o problemă globală.


Poluarea reprezintă un risc pentru habitatele cu apă dulce şi pentru fauna sălbatică, putând contribui la rezistenţa la antimicrobiene şi, în plus, ameninţă obiectivele globale privind calitatea apei şi poluarea, avertizează cercetarea.

Analiza, efectuată la Universitatea din York, Marea Britanie, a constatat că poluarea cu produse farmaceutice este prezentă în cursurile de apă de pe fiecare continent, substanţe precum nicotina, cotinina, cofeina şi paracetamolul existând peste tot, inclusiv în Antarctica.

O serie de substanţe chimice, cum ar fi beta-blocante, antibiotice, antidepresive, somnifere şi antihistaminice au fost identificate în râuri de pe toate continentele locuite.

În timp ce majoritatea substanţelor chimice observate în râuri la nivel global sunt prezente în cantităţi inferioare concentraţiilor care ar putea provoca efecte ecologice, au fost consemnate niveluri de contaminanţi care ar putea reprezenta o ameninţare pentru mediu sau sănătatea umană în mai mult de un sfert dintre locaţiile studiate.

În plus, unele cursuri de apă sunt expuse la amestecuri complexe de substanţe chimice.

Printre contaminanţii identificaţi în concentraţii potenţial dăunătoare în unele situri s-au numărat medicamentul beta-blocant Propranolol şi antibioticul Ciprofloxacină.

Pentru acest studiu au fost prelevate probe de apă din diverse situri, de la un sat din Venezuela, unde nu sunt utilizate medicamente moderne, până la oraşe variind de la Lagos la Las Vegas, dar şi din zone marcate de instabilitate politică precum Bagdad şi Cisiordania.

Studiul a constatat cele mai ridicate niveluri de poluare în ţările cu venituri reduse şi medii, în timp ce depozitarea deşeurilor de-a lungul malurilor râurilor, starea inadecvată a infrastructurii pentru apele reziduale, producţia farmaceutică şi deversarea conţinutului foselor septice în cursuri de apă au fost cel mai adesea asociate acestora.

Cele mai poluate state şi regiuni ale lumii sunt cele care au fost cel mai puţin cercetate, cum ar fi Africa subsahariană, America de Sud şi regiuni din Asia de Sud.

În Marea Britanie, studiul a analizat 54 de locaţii de prelevare de pe 12 râuri şi au fost detectate produse farmaceutice în aproape toate, cu excepţia a patru din Parcul Naţional Snowdonia din Ţara Galilor.

Cel mai contaminat sit din Marea Britanie a fost râul Clyde din Glasgow, însă concentraţiile din râurile britanice erau în general în concordanţă cu cele din siturile europene.

Citeşte şi: Justin Trudeau declanşează ‘Emergencies Act’ în Canada – Black News

“Ştim de peste două decenii că produsele farmaceutice ajung în mediul acvatic unde pot afecta biologia organismelor vii”, a declarat unul dintre conducătorii proiectului, John Wilkinson de la Universitatea din York. “Însă una dintre cele mai mari probleme cu care ne-am confruntat în abordarea acestei situaţii este că nu am fost foarte reprezentativi atunci am monitorizat aceşti contaminanţi, aproape toate datele fiind concentrate pe câteva zone selectate din America de Nord, vestul Europei şi China. Prin proiectul nostru, cunoştinţele noastre despre distribuţia globală a produselor farmaceutice în mediul acvatic au fost acum considerabil îmbunătăţite”, a precizat specialistul.

Este nevoie de eforturi la nivel global, incluzive şi interconectate pentru generarea datelor de monitorizare necesare în vederea luării unor decizii cu privire la modul în care poate fi redus impactul substanţelor chimice asupra mediului, au notat cercetătorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.