Profanarea unui cimitir evreiesc în Franţa: Netanyahu denunţă un act ‘şocant’ comis de ‘sălbatici antisemiţi’

Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a catalogat marţi profanarea unui cimitir evreiesc din nord-estul Franţei drept un act ‘şocant’ comis de ‘sălbatici antisemiţi’, informează AFP, potrivit Agerpres.

‘Ceva şocant s-a produs astăzi în Franţa. 80 de morminte evreieşti au fost profanate de către sălbatici antisemiţi, care s-au folosit de simboluri naziste’, a afirmat Netanyahu într-un comunicat, invitând liderii francezi şi europeni să adopte o ‘poziţie fermă împotriva antisemitismului’.


Citește și : Cel puţin patru persoane au fost rănite într-un incident la Marsilia

Premierul Benjamin Netanyahu a reacţionat astfel la profanarea a zeci de morminte dintr-un cimitir evreiesc din Alsacia, în aceeaşi zi în care autorităţile franceze au îndemnat la mobilizare în faţa actelor antisemite în Franţa.

Antisemitismul este ‘un flagel care ameninţă întreaga lume, nu doar pe noi, şi el trebuie condamnat de fiecare dată când scoate capul, oriunde ar fi’, a spus premierul israelian.

El s-a abţinut însă să-i cheme pe evreii din Franţa să se întoarcă în Israel, aşa cum a făcut-o în trecut sau aşa cum a făcut marţi ministrul său al imigrării, Yoav Gallant.

Isaac Herzog, preşedintele Agenţiei evreieşti, o organizaţie paraguvernamentală responsabilă cu imigrarea în Israel, a văzut în profanarea cimitirului din Franţa ‘un indiciu suplimentar al antisemitismului ce se răspândeşte în Europa şi îi ameninţă pe evrei până şi pe stradă’. ‘A venit timpul ca guvernele să se trezească!’, subliniază el într-o postare pe Twitter.

Apeluri cum este cel al lui Gallant nu reprezintă o premieră. Netanyahu a provocat iritarea liderilor francezi în 2015 când le-a spus evreilor din Franţa că Israelul este ‘căminul lor’, după asasinarea a patru evrei de către un jihadist într-un supermarket din Paris. El apoi a recidivat în urma unui asasinat în Danemarca, adresându-se evreilor din Europa pentru a le spune că Israelul îi aşteaptă ‘cu braţele deschise’.

Citește și : Statele bogate, tot mai puţin disponibile să preia refugiaţi în cadrul programului ONU (UNHCR)

În 2004, premierul de atunci Ariel Sharon a înfuriat Parisul, chemându-i pe evreii din Franţa să imigreze ‘imediat’ în Israel pe fondul ‘antisemitismului dezlănţuit’.

Israelul, care se vrea naţiunea poporului evreu, a fost în mare măsură construit ca un refugiu al evreilor. Imigrarea evreilor în Israel (“aliyah”), un element fundamental al politicii naţionale israeliene, a fost încurajată de Agenţia evreiască chiar înainte de crearea statului Israel în 1948.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.