StiripesurseȘtirile zileiProfeția care înfioară lumea după moartea Papei Francisc: „Distrugerea Romei și...

Profeția care înfioară lumea după moartea Papei Francisc: „Distrugerea Romei și Ziua Judecății”

Publicat:

Moartea Papei Francisc, luni, 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, a readus în discuție una dintre cele mai controversate profeții ale Bisericii – așa-numita profeție a Sfântului Maleahi, care ar fi prezis succesiunea tuturor papilor și sfârșitul Bisericii Catolice.

Potrivit legendei, Sfântul Maleahi, arhiepiscop irlandez din secolul al XII-lea, ar fi avut o revelație mistică în timpul unui pelerinaj la Roma. El a redactat 112 fraze latine, fiecare corespunzând unui papă viitor. Papa Francisc ar fi, conform interpretărilor, al 112-lea și ultimul papă de pe listă.

Conform profeției, în timpul pontificatului ultimului papă, „Petru Romanul”, Biserica avea să treacă prin „ultima persecuție”, iar Roma urma să fie distrusă, înainte de venirea Zilei Judecății:

„În ultima persecuție a Sfintei Biserici Romane, va sta Petru Romanul, care va păstori turma sa prin multe suferințe. Și când aceste lucruri se vor sfârși, cetatea celor șapte coline va fi distrusă și Judecătorul cel înfricoșător va judeca poporul său. Sfârșit.”

Deși Papa Francisc nu a purtat numele Petru, unii interpreți remarcă asemănări simbolice – numele său de familie, Bergoglio, semnifică „munte” sau „stâncă”, similar cu sensul numelui Petru („piatră” în greacă). În plus, pontificatul său a coincis cu o perioadă de crize globale: pandemii, războaie și tensiuni religioase.


Profeția a fost popularizată în 1595 de benedictinul Arnold de Wyon, care a susținut că a descoperit manuscrisul într-un document vechi al Vaticanului. Cu toate acestea, Vaticanul nu a recunoscut niciodată autenticitatea textului, iar istorici și teologi rămân împărțiți – unii o consideră un fals medieval, alții avertizează că merită cel puțin o interpretare simbolică în contextul vremurilor.

Papa Francisc s-a stins din viață la reședința sa din Casa Santa Marta din Vatican. Ultima sa apariție publică a avut loc duminică, 20 aprilie, când s-a adresat credincioșilor de Paște, vizibil slăbit din cauza unei pneumonii cu care s-a confruntat în ultimele luni.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară

Localitățile Roșcani, Telița și Calfa din raionul Anenii Noi au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară, după ce consiliile locale au votat în favoarea...

Bolojan îl acuză pe Nicușor Dan că vrea să rupă PNL

Premierul român Ilie Bolojan a declarat că nu a fost informat de intenția președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția...

CARANTINĂ într-un sat din Cahul: Autorităţile confirmă un focar de pestă porcină

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Vadul lui Isac, raionul Cahul. În acest context, autoritățile au instituit măsuri de...

Ce sunt Flamingo, noile rachete low-cost (inventate în Ucraina de un start-up) cu care Kievul vizează Rusia? Și de ce marchează începutul unei noi...

Principalele caracteristici: are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri, poartă un focos de 1.150 kg, este relativ precisă, poate produce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.