StiripesurseSintezeProgramul alimentar mondial îi acuză pe rebelii houthi din Yemen că...

Programul alimentar mondial îi acuză pe rebelii houthi din Yemen că au deturnat din ajutorul umanitar

Publicat:

Programul alimentar mondial (PAM) i-a acuzat luni pe rebelii houthi din Yemen că au deturnat din ajutorul umanitar destinat acestei ţări şi i-au îndemnat să pună capăt de urgenţă acestui “comportament criminal”, avertizând că în caz contrar va fi obligat să înceteze colaborarea cu ei, relatează AFP, scrie agerpres.

O mare parte din ajutorul destinat locuitorilor din capitala Sanaa, controlată de rebeli, nu a ajuns la destinaţie, notează într-un comunicat agenţia ONU cu sediul la Roma.

Citește și : Cazul Khashoggi : Imagini difuzate de un post de televiziune turc în care s-ar vedea cum este transportat un cadavru în saci (VIDEO)

Există mai multe informaţii care arată că aceste ajutoare au fost deturnate de o organizaţie controlată de autorităţile rebele şi însărcinată de PAM cu distribuirea asistenţei umanitare, fiind în cele din urmă scoase la vânzare în pieţe din Sanaa. Cazuri similare de deturnare a ajutoarelor au mai fost semnalate şi în alte regiuni controlate de houthi, precizează PAM.

Or, acest lucru “este scandalos într-un moment în care în Yemen sunt copii care mor de foame”, subliniază directorul general al agenţiei, David Beasley.


Războiul din Yemen, statul cel mai sărac din Peninsula arabică, s-a soldat până acum cu cel puţin 10.000 de morţi, iar milioane de oameni sunt ameninţaţi de foamete în această ţară care trece prin “cea mai gravă criză umanitară din lume”, conform ONU. Conflictul dintre rebelii şiiţi houthi, susţinuţi de Iran, şi forţele loiale preşedintelui Mansour Hadi s-a intensificat în martie 2015, pe fondul intervenţiei unei coaliţii militare sub comandament saudit de partea forţelor proguvernamentale.

Citește și : Putin a jucat hochei în Piaţa Roşie alături de politicieni şi de vedete ale sportului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.