StiripesurseEconomieProgramul 'Managementul durabil al terenurilor': Granturi de peste 300 mii dolari...

Programul ‘Managementul durabil al terenurilor’: Granturi de peste 300 mii dolari pentru fermieri

Publicat:

În perioada 25 aprilie – 05 mai 2025, Comisia de evaluare a Programului de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor”, parte a proiectului Agricultura Competitivă, a analizat 34 de dosare, dintre care 33 au fost aprobate pentru finanțare. Valoarea totală a granturilor acceptate se ridică la circa 301.972 dolari SUA, sumă ce urmează să compenseze parțial cheltuielile pentru echipamente agricole moderne și soluții inovatoare.

Investițiile finanțate includ achiziționarea a 19 semănători, 3 mașini de irigare și construcția a 5 bazine de acumulare, alături de alte măsuri durabile în agricultură. Acestea sunt implementate în mai multe raioane ale țării, cei mai mulți beneficiari provenind din Anenii Noi (4), Rîșcani (3), iar câte doi aplicanți sunt din raioanele Drochia, Rezina, Dondușeni, Hîncești, Dubăsari, Ialoveni, Cantemir și Florești. În alte 10 raioane se înregistrează câte un beneficiar, potrivit agrotv.md.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Programul are ca obiectiv promovarea unui management eficient și durabil al terenurilor agricole, contribuind la creșterea competitivității fermierilor. Reamintim că dosarele pentru acest apel, al șaselea din cadrul Programului, au fost depuse în perioada 04 noiembrie – 31 decembrie 2024. Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul oficial al AIPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.