StiripesurseExterneProgres important în realizarea unui vaccin universal împotriva cancerului

Progres important în realizarea unui vaccin universal împotriva cancerului

Publicat:

Un vaccin experimental pe bază de ARN mesager a amplificat efectele imunoterapiei în combaterea tumorilor la şoareci, apropiind cercetătorii de un vaccin universal împotriva cancerului.

Studiul, publicat în Nature Biomedical Engineering, a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Florida. Potrivit rezultatelor sale, combinarea vaccinului testat cu terapii oncologice din categoria inhibitorilor ai punctelor de control imunitar a declanşat un răspuns antitumoral puternic, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Un element important este că aceste rezultate promiţătoare nu au fost obţinute ţintind o proteină specifică exprimată de tumoră, ci prin simpla activare a sistemului imunitar, determinându-l să reacţioneze ca şi cum ar lupta împotriva unui virus.

Cercetătorii au reuşit acest lucru stimulând exprimarea proteinei PD-L1 în interiorul tumorilor, făcându-le mai receptive la tratament.


Autorul principal, Dr. Elias Sayour, oncolog pediatric la UF Health, a declarat că rezultatele arată o posibilă cale de tratament alternativă la chirurgie, radioterapie şi chimioterapie, cu implicaţii largi pentru lupta împotriva multor tipuri de tumori rezistente la tratament.

„Această descoperire dovedeşte că aceste seruri ar putea fi utilizate ca vaccinuri universale împotriva cancerului, care să sensibilizeze sistemul imunitar în faţa tumorii individuale a pacientului”, a spus dr. Elias Sayour, oncolog pediatric la UF Health şi autori principal al studiului.

Până acum, au existat două direcţii principale în dezvoltarea vaccinurilor anticancer: fie identificarea unei ţinte comune în rândul pacienţilor, fie personalizarea unui vaccin specific tumorii fiecărui pacient.

„Acest studiu sugerează o a treia paradigmă emergentă. Am descoperit că prin utilizarea unui vaccin conceput nu pentru a ţinti cancerul în mod direct, ci pentru a stimula un răspuns imunologic puternic, am putut genera un răspuns anticancer foarte robust. Acest lucru are un potenţial uriaş de a fi aplicat pe scară largă”, a explicat dr. Duane Mitchell, coautor al lucrării.

De peste opt ani, echipa condusă de dr. Sayour lucrează la dezvoltarea de vaccinuri anticancer de înaltă tehnologie care combină nanoparticule lipidice şi ARNm.

Noul studiu se bazează pe o descoperire anterioară a laboratorului dr. Sayour: un prim test clinic uman în care un vaccin ARNm a reprogramat rapid sistemul imunitar pentru a ataca glioblastomul, o formă agresivă de cancer cerebral. În acel studiu personalizat, vaccinul a fost creat folosind celulele tumorale proprii ale pacientului.

În cel mai recent studiu, echipa a testat un vaccin ARNm generalizat, care nu era direcţionat către o proteină specifică a cancerului, ci era conceput pur şi simplu pentru a stimula un răspuns imun puternic. Formula ARNm a fost similară cu cea a vaccinurilor anti-Covid-19, fără a viza o anumită proteină (precum proteina spike a virusului SARS-CoV-2).

În modelele de melanom replicate la şoareci, echipa a obţinut rezultate promiţătoare în tumori rezistente la tratament prin combinarea vaccinului ARNm cu un inhibitor PD-1, un anticorp monoclonal care „învaţă” sistemul imunitar să recunoască tumora ca fiind străină.

Mai mult, în modelele de cancer de piele, os şi creier, o altă formulare de ARNm, administrată ca tratament de sine stătător, a avut efecte benefice – în unele cazuri, tumorile au fost eliminate complet.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Cercetătorii au observat că utilizarea unui vaccin ARNm pentru activarea răspunsului imun, chiar şi fără legătură aparentă cu cancerul, poate reactiva limfocitele T care nu funcţionau înainte, determinându-le să se înmulţească şi să distrugă tumora dacă răspunsul generat este suficient de puternic.

Potrivit cercetătorilor, rezultatele arată potenţialul unui vaccin universal împotriva cancerului care poate activa sistemul imunitar şi îl poate pregăti să acţioneze în tandem cu medicamentele imunoterapice – sau, în unele cazuri, să acţioneze singur pentru a distruge cancerul.

Echipa de cercetare lucrează acum la îmbunătăţirea formulelor actuale şi la avansarea rapidă spre studii clinice pe oameni.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nosatîi dă vina pe victimă în cazul militarului rănit la Bălţi: ‘Indisciplină personală!’

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că toate persoanele vinovate de rănirea militarului de la Bălți vor fi sancționate și că acest accident s-a...

Trafic de droguri în Capitală: VIDEO Un tânăr a fost prins cu marfă în valoare de peste 180 de mii de lei pe piaţa...

Un tânăr de 23 de ani, suspectat că vindea droguri în Chișinău, a fost reținut în flagrant de polițiști și procurori. Asupra acestuia au...

Sondaj: Igor Dodon ar câştiga detaşat alegerile prezidenţiale

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale anticipate, Igor Dodon, Vasile Costiuc și Igor Grosu ar acumula cele mai multe voturi. Datele se...

Ministrul Educației reacţionează la tentativa de fraudare a examenului de Bacalaureat

Ministrul Educației, Dan Perciun, a reacționat la informațiile Centrului Național Anticorupție cu privire la intenția de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Și asta după...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.