Promovarea democraţiei în lume devine o prioritate pentru securitatea naţională a SUA

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat promovarea democraţiei în lume o componentă cheie a strategiei de securitate naţională, informează dpa, potrivit agerpres. 

Într-un document de 24 de pagini intitulat Instrucţiuni Strategice Interimare privind Securitatea Naţională, publicat miercuri, Biden constată că “autoritarismul câştigă teren în întreaga lume” şi promite în numele SUA că “ne vom întări aliaţii şi vom fi alături de ei, vom colabora cu parteneri care gândesc la fel şi vom pune în comun forţa noastră colectivă pentru a promova interesele care ne unesc şi pentru a descuraja ameninţările comune. Vom conduce cu diplomaţie”.


Citeşte şi: De voie, de nevoie, Merkel acceptă o relaxare treptată a restricţiilor

Preşedintele arată că printre cele mai grave ameninţări sunt pandemiile, criza climatică, atacurile cibernetice şi extremismul violent, pericole care “nu respectă niciun fel de graniţe sau ziduri şi cărora trebuie să li se facă faţă prin acţiune colectivă”.

“Trebuie să ne confruntăm de asemenea cu realitatea că distribuţia puterii în lume se schimbă, creând noi ameninţări”, se mai menţionează în documentul citat. “În special China s-a afirmat rapid mai puternic. Este singurul concurent care ar putea fi capabil să îşi combine puterea economică, diplomatică, militară şi tehnologică pentru a crea un pericol susţinut pentru un sistem internaţional stabil şi deschis”.

În ceea ce priveşte ameninţarea din partea Rusiei, această ţară “îşi menţine hotărârea de a-şi întări influenţa globală şi de a juca un rol perturbator pe scena mondială”.

Vezi şi: Un prototip al rachetei Starship A EXPLODAT după aterizare – VIDEO

Casa Albă subliniază că “Washingtonul nu va ezita niciodată să folosească forţa când este necesar pentru apărarea intereselor noastre naţionale vitale”, dar diplomaţia va fi prima modalitate de promovare a intereselor americane în lume.

Din ianuarie, când şi-a început mandatul, preşedintele democrat Biden a început o desprindere radicală de politica externă bazată pe principiul “America First” (În primul rând America) a predecesorului său, republicanul Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Soluţia găsită de rapperul Snoop Dog pentru a face faţă caniculei de la Jocurile Olimpice

Soluţia găsită de rapperul Snoop Dog pentru a face faţă caniculei de la Jocurile Olimpice Valul de căldură continuă să se răspândească în Franţa, cu...

‘Planeta maimuţelor: Noul regat’ şi ‘Crime în imobil’, sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+

'Planeta maimuţelor: Noul regat' şi 'Crime în imobil', sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+ "Planeta maimuţelor: Noul regat", "Exploratorii oceanelor", o producţie National...

VIDEO – Kamala Harris, susţinută de cântăreaţa de rap Megan Thee Stallion în timpul unui miting

VIDEO - Kamala Harris, susţinută de cântăreaţa de rap Megan Thee Stallion în timpul unui miting Megan Thee Stallion a cântat marţi la Atlanta, la...

Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO în 2025

Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO în 2025 Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.