Proprietarul unei firme de pompe funebre din SUA, condamnat la închisoare pentru că a vândut părți de cadavre

Publicat:

Fostul proprietar al unei firme de pompe funebre din Colorado a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că a vândut părți de cadavre, potrivit agerpres

Un fost proprietar al unei firme de pompe funebre din Colorado a fost condamnat la 20 de ani de închisoare deoarece a vândut părți ale corpului de la aproximtaiv 560 de cadavre fără a avea permisiunea rudelor celor decedați.


Citește și : După decesul lui Benedict al XVI-lea, papa Francisc începe o nouă fază a pontificatului

Megan Hess, în vârstă de 46 de ani, a pledat vinovată de fraudă în luna iulie. Ea a condus o casă funerară, Sunset Mesa, și o firmă care prelua organe și părți ale corpului de la donatori. Pedeapsa de 20 de ani a fost cea mai mare permisă de lege.

Mama ei, Shirley Koch, în vârstă de 69 de ani, a pledat și e vinovată de fraudă și a fost condamnată la 15 ani. Rolul central al lui Koch a fost acela de a tranșa cadavrele, arată înregistrările tribunalului.

„Hess și Koch și-au folosit uneori casa funerară pentru a fura, în esență, cadavre și părți de cadavre, folosind formulare de donatori frauduloase și falsificate”, a declarat procurorul Tim Neff.

Citește și : SUA consideră guvernul Maduro ‘ilegitim’ în Venezuela

Cazul federal a fost declanșat de o serie de investigații Reuters din 2016-2018 despre vânzarea de părți de corpuri în Statele Unite ale Americii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.