Protest faţă de decizia lui Trump : O familie din Fâşia Gaza și-au numit tripleții Ierusalim, Capitala şi Palestina

Publicat:

O femeie palestiniană din Fâşia Gaza a născut tripleţi într-o perioadă în care compatrioţii ei au ieşit pe străzi şi au aruncat cu pietre după decizia americană de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel. Femeia şi soţul ei au decis să protesteze însă în felul lor, numindu-şi copiii Ierusalim, Capitala şi Palestina, informează AFP.

“Graţie lui Dumnezeu, am născut tripleţi şi cu toţii am putut să reacţionăm faţă de decizia lui Trump”, a declarat vineri pentru AFP mama copiilor, Islam al-Sukili, în vârstă de 25 de ani, care locuieşte în Khan Yunis, conform agerpres.


Ierusalim şi Palestina, doi băieţi, şi Capitala, o fetiţă, s-au născut în urmă cu două luni, la două săptămâni după ce preşedintele Donald Trump a anunţat pe 6 decembrie că Statele Unite vor recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Citește și : Myanmar : Un bărbat a fost arestat la domiciliu după ce a aruncat un cocteil Molotov în incinta vilei în care Aung San Suu Kyi

Această iniţiativă unilaterală, ce marchează o ruptură în raport cu deceniile de diplomaţie americană şi de consens internaţional, a stârnit furia palestinienilor, care revendică Ierusalimul de Est, anexat de Israel, drept capitală a unui viitor stat palestinian. Israelul a proclamat că întregul Ierusalim reprezintă capitala sa “indivizibilă”.

Comunitatea internaţională consideră ilegală anexarea Ierusalimului de Est şi a estimat că statutul final al Oraşului Sfânt, una dintre cele mai spinoase chestiuni ale conflictului israeliano-arab, trebuie să fie reglementat prin negocieri.

“Decizia lui Trump nu are nicio valoare, Ierusalimul este capitala noastră eternă”, a declarat tatăl tripleţilor palestinieni, Nidal Sukili, în vârstă de 30 de ani.

Vizitatorilor care vin să îi vadă, soţii Sukili le arată pe cei trei bebeluşi, alături de certificatele lor de naştere.

Însă dincolo de aspiraţiile naţionale, tinerii părinţi au preocupări cât se poate de telurice, deoarece trăiesc într-un teritoriu grav afectat de războaie, sărăcie şi blocada israeliano-egipteană.

“Problemele noastre sunt scutecele şi laptele”, se plânge tânăra mamă, al cărei soţ nu are un loc de muncă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.