Mai mulţi protestatari au intrat cu forţa în consulatul german din Creta – FOTO

Publicat:

Un grup de persoane au năvălit în consulatul german din insula grecească Creta vineri, pentru a protesta faţă de ofensiva militară turcă din enclava siriană Afrin (nord), au indicat oficiali ai poliţiei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit agenţiei de presă, nu este clar deocamdată de ce au fost vizate interesele germane. Forţele turceşti luptă împotriva miliţiei kurde siriene YPG (Unităţile de apărare ale poporului) în oraşul Afrin, în cadrul unei campanii lansate în urmă cu aproape două luni.


Citeşte şi: În pragul alegerilor din Rusia, Putin are toate motivele să fie îngrijorat

”Un grup de circa 10 persoane, cu feţele acoperite, au pătruns la ora locală 9,30 (7,30 GMT) în consulatul din oraşul Heraklion”, a declarat un oficial.

Protestatarii au desfăşurat un banner la balconul clădirii pe care scria ”Solidaritate cu Afrin” şi ”Rezistenţă înseamnă viaţă”, în limbile germană şi greacă.

Potrivit unui alt oficial, protestatarii au spart geamuri. Nu au fost însă semnalaţi răniţi.

Reuters notează că în Grecia sunt frecvente atacurile la scară redusă asupra unor întreprinderi, ambasade şi clădiri guvernamentale. Ele au apărut ca urmare a crizei financiare profunde din ţară, care a trebuit să se ocupe şi de sute de mii de migranţi, mulţi proveniţi din Siria.

Citeşte şi: Raidurile aeriene turceşti au omorât cel puţin 20 de civili în Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.