Proteste în Algeria: Zeci de mii de oameni protestează împotriva candidaturii preşedintelui Bouteflika (VIDEO)

Publicat:

Zeci de mii de persoane au participat vineri în Algeria la noi proteste împotriva unei noi candidaturi a preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, aflat în prezent într-un spital din Geneva, unde în aceeaşi zi un opozant algerian a fost arestat după ce a pătruns neautorizat în clădire, relatează agenţiile Reuters şi AFP, scrie Agerpres.

Demonstraţiile, desfăşurate în capitală şi în alte mari oraşe ale Algeriei, au fost în cea mai mare parte paşnice, dar poliţia a recurs la gaze lacrimogene pentru a bloca accesul protestatarilor către palatul prezidenţial din Alger.


Citește și : Trump se declară mulţumit că, în pofida condamnării lui Manafort, dosarul nu a confirmat o colaborare cu Rusia

Sunt cele mai ample proteste de la declanşarea luna trecută a manifestaţiilor împotriva candidaturii lui Bouteflika pentru un nou mandat prezidenţial, după ce acesta a condus Algeria timp de 20 de ani, dar în ultimii ani apariţiile sale publice au fost foarte rare după ce în 2013 a suferit un accident vascular cerebral.

Preşedintele, în vârstă de 82 de ani, se află în prezent într-un spital din Geneva pentru ”examene medicale periodice”, conform preşedinţiei de la Alger.

Opozantul algerian Rachid Nekkaz a fost arestat vineri de poliţia elveţiană, după ce a pătruns în spital deşi fusese atenţionat că nu este autorizat să intre. ”Am decis să vin aici, la Geneva, în faţa spitalului unde se presupune că este internat preşedintele şi candidatul algerian Abdelaziz Bouteflika (…), în timp ce întreaga lume şi întreaga Algerie ştiu că el nu mai este pe această lume”, a spus opozantul la o manifestaţie cu susţinători ai săi organizată la faţa locului.

Citește și : Comisia Europeană adoptă noi reguli pentru a stimula investiţiile companiilor de asigurări

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.