Proteste în Austria împotriva abolirii sărbătorii de Vinerea Mare

Publicat:

Bisericile comunităţilor protestante din Austria au sunat clopotele şi sute de persoane au organizat demonstraţii împotriva abolirii recente a sărbătorii publice de Vinerea Mare, informează vineri DPA, potrivit Agerpres.

Anterior, cei 300.000 de protestanţi din Austria erau autorizaţi să aibă liber vineri înainte de Paşte, împreună cu creştinii altor câteva biserici mici, în timp ce restul ţării dominate de catolici mergea la muncă.


Citește și : Două persoane suspectate de spionaj în favoarea Emiratelor Arabe Unite au fost arestate la Istanbul

După ce Curtea de Justiţie a UE a decis că acest aranjament este discriminatoriu, guvernul austriac a hotărât în februarie să renunţe la Vinerea Mare ca zi de vacanţă pentru minorităţile creştine.

“Desigur că intenţionăm să deschidem un proces şi sperăm că tribunalele vor judeca dacă drepturile noastre minoritare sunt încă protejate”, a declarat şeful comunităţii luterane din Viena, Matthias Geist, la o demonstraţie în centrul capitalei care a atras mai multe sute de protestatari.

O altă demonstraţie în oraşul Graz din provincia Styria a atras de asemenea sute de persoane, în timp ce clopotele multor biserici protestante din întreaga ţară au sunat în semn de protest, a declarat un purtător de cuvânt al protestanţilor pentru agenţia germană de presă.

Deşi guvernul a făcut din Vinerea Mare zi lucrătoare pentru toată lumea, a introdus o vacanţă de o zi pe care toţi au dreptul să o aleagă liber în fiecare an, indiferent de credinţă.

Citește și : Guvernul afgan şi talibanii se acuză reciproc pentru amânarea întâlnirii de la Doha

Cu toate acestea, spre deosebire de sărbătorile legale normale, aşa-numita “vacanţa personală” este scăzută din zilele de concediu plătite.

“O sărbătoare care se aplică numai pentru mine individual nu este o sărbătoare”, a declarat liderul protestanţilor din Styria, Wolfgang Rehner. “Este esenţial să ni se permită să sărbătorim împreună”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.