StiripesurseȘtirile zileiPSDE cere Guvernului explicații referitoare la donațiile americanilor

PSDE cere Guvernului explicații referitoare la donațiile americanilor

Publicat:

Partidul Social Democrat European (PSDE) cere Guvernului să informeze opinia publică despre suma exactă pe care a oferit-o Guvernul SUA Republicii Moldova, pe de o parte, iar pe de altă parte să ofere informații exacte despre modul în care au fost utilizate aceste fonduri.

Citește și: Numărul cazurilor de gripă a crescut cu peste 42%

„Statele Unite ale Americii, unul dintre partenerii strategici ai Republicii Moldova, a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, suspendarea, pentru jumătate de an, a ajutorului extern acordat prin intermediul programelor sale guvernamentale.  Cunoaștem că Republica Moldova a fost și este unul dintre beneficiarii acestor finanțări externe din partea poporului american. Din informațiile noastre, în ultimii ani, Guvernul SUA a oferit statului nostru, în cadrul mai multor proiecte și programe, peste 1,2 miliarde de dolari. Este o sumă imensă, iar cetățenii americani, de rând cu cetățenii R. Moldova, au dreptul legal să știe în ce mod au fost cheltuiți acești bani”, a comentat președintele PSDE, Tudor Ulianovschi.

De asemenea, PSDE solicită Guvernului să anunțe care este impactul efectiv pe care îl are pentru Republica Moldova suspendarea asistenței externe a Statelor Unite ale Americii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.