StiripesursePoliticăPSDE semnează un acord cu un partid din Turcia

PSDE semnează un acord cu un partid din Turcia

Publicat:

În marja Consiliului Internaționalei Socialiste de la Istanbul, prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, a avut o întrevedere bilaterală cu președintele Partidului Republican al Poporului (CHP) din Turcia, Özgür Özel, care este gazda reuniunii.

În cadrul discuțiilor, Ion Sula a prezentat situația social-politică din Republica Moldova, reafirmând parcursul ireversibil al țării noastre către integrarea europeană și rolul activ al PSDE în acest proces.

Citeşte şi: Fostul primar și un consilier din Băcioi au fost condamnaţi pentru corupţie – Stiripesurse.md

Părțile au convenit asupra semnării unui acord de colaborare între Partidul Social Democrat European și Partidului Republican al Poporului din Turcia.

„Acest parteneriat va crea noi oportunități importante de schimb de experiență și cooperare, atât la nivel politic, cât și administrativ – central și local. În particular, vor fi dezvoltate cooperări între autoritățile publice locale din Republica Moldova și Turcia, inclusiv prin atragerea de finanțări pentru realizarea unor proiecte sociale în localitățile noastre”, scriu reprezentanții PSDE.


Interlocutorii au menționat determinarea de a continua dialogul bilateral între PSDE și CHR. „Sloganul de încheiere a reuniunii Consiliului Internaționalei Socialiste este „Pentru o lume pe care o merităm, fie împreună, fie niciunul dintre noi”. Am convenit să continuăm să lucrăm împreună pentru o lume mai dreaptă, mai solidară – lumea pe care o merităm!”, a declarat Ion Sula. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.