StiripesursePoliticăPSRM cere mai multe secții de votare în Transnistria

PSRM cere mai multe secții de votare în Transnistria

Publicat:

Nemulțumiți de numărul mic al secțiilor de votare care urmează a fi deschise în stânga Nistrului la alegerile parlamentare din 28 septembrie, socialiștii s-au adresat organizațiilor internaționale și misiunilor diplomatice cu un demers. Aceștia invocă faptul că autoritățile Republicii Moldova au comis „o gravă încălcare a principiilor democratice și a drepturilor electorale ale cetățenilor” înaintea scrutinului.

Scrisoarea ar fi fost expediată de Vlad Batrîncea, transmite realitatea.md.

„Am atras atenția asupra reducerii drastice a numărului secțiilor de vot pentru cetățenii din regiunea transnistreană: în loc de 30–44 (așa cum a fost la alegerile precedente, inclusiv 30 la alegerile prezidențiale din 2024), Comisia Electorală Centrală a aprobat, la 24 august 2025, doar 12 secții. Această decizie contrazice datele oficiale, conform cărora în raioanele din stânga Nistrului sunt înregistrați peste 275 de mii de alegători. În același timp, pentru diaspora din străinătate au fost deschise 301 secții, ceea ce indică discriminare și încălcarea principiului egalității în fața legii.

Citeşte şi: O moldoveancă a murit într-un accident petrecut în România – Stiripesurse.md

Constituția Republicii Moldova și tratatele internaționale garantează dreptul cetățenilor la alegeri libere și egale, iar legislația națională și deciziile Curții Constituționale interzic în mod expres restrângerea acestui drept prin măsuri administrative. Acest lucru subminează independența organelor electorale și transformă procesul într-o „imitare a democrației””, scrie socialistul.


„Astfel de acțiuni subminează nu doar legitimitatea internă a alegerilor, dar și imaginea internațională a Moldovei ca stat aspirant la standarde democratice și integrare în Uniunea Europeană”, se mai arată în declarația lui Vlad Batrîncea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.