StiripesurseȘtirile zileiPurtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez a declarat că Duterte a...

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez a declarat că Duterte a glumit atunci când a oferit 42 de virgine pentru a atrage turişti

Publicat:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte nu a făcut decât să glumească atunci când a oferit 42 de virgine pentru a atrage turişti care să viziteze Filipine, a declarat duminică purtătorul său de cuvânt, informează dpa.

Duterte a făcut acest comentariu vineri, în timpul unui discurs la un forum de afaceri în New Delhi, India, unde a participat la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), potrivit agerpres.

“În mod clar, el a spus asta în glumă”, a afirmat purtătorul de cuvânt prezidenţial Harry Roque. “Nu este necesar să clarificăm că aceasta a fost doar o glumă spusă de preşedinte”, a subliniat el.

Citește și : Donald Trump : „Am un extraordinar respect pentru femei. Extraordinar respect pentru femei”

Duterte a făcut această glumă cu referire la modul în care organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) îşi recrutează membrii, promiţându-le drept răsplată 42 de virgine atunci când vor ajunge în rai.


“Aceasta este o ideologie total falimentară, total goală şi singurele sale obiective este să ucidă şi să distrugă pentru nimic, fără niciun rost. Iar ademenirea este aceea că atunci când mori ca martir, ajungi în rai unde te aşteaptă 42 de fecioare”, a spus Duterte.

“Ei bine, dacă aş putea să fac din aceasta o ademenire şi pentru cei care ar dori să viziteze ţara mea… Dar dacă aceasta este chiar adevărat, aş prefera să am virgine aici, nu în rai”, a mai spus preşedintele filipinez.

Organizaţii pentru apărarea drepturilor femeilor l-au criticat pe Duterte pentru aceste comentarii, care arată, în opinia lor, cât de lipsit de respect este el faţă de femei şi cum le tratează pe femeile filipineze ca pe nişte “obiecte sexuale lipsite de demnitate şi drepturi”.

“Aceasta este o insultă faţă de femeile care muncesc din greu pentru a construi naţiunea noastră, doar pentru a fi prezentate drept nutreţ pentru turişti de către preşedinte însuşi”, a subliniat într-un comunicat grupul de activiste Akbayan Women.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.