Cel puţin 50 de talibani au fost ucişi în Afganistan

Publicat:

Armata americană a ucis cel puţin 50 de talibani în cadrul unui atac lansat recent în oraşul afgan Farah, a anunţat miercuri comandantul Forţelor americane şi ale NATO în Afganistan, generalul John Nicholson, relatează AFP, potrivit agerpres.

După ce i-a respins din Farah, armata afgană şi forţele americane i-au urmărit, a spus generalul Nicholson într-o teleconferinţă cu jurnalişti la Pentagon. Sub supravegherea puşcaşilor marini, talibanii s-au întors în fieful lor din Helmand (sud).


Vezi şi: SUA. Au apărut primele imagini luate din telefonul atacatorului din Parkland – VIDEO

Ei au fost reperaţi la 24 mai într-o clădire cunoscută ca fiind un centru de comandă al talibanilor în localitatea Musa Qala.

Acest grup de talibani era “foarte implicat” în trafic cu droguri, a explicat generalul american. “Nu aş spune că această operaţiune are o importanţă strategică, dar este, fără îndoială, de importanţă locală” pentru sudul Afganistanului, a precizat el.

Într-un comunicat, comandamentul american din Afganistan a precizat că în atac au fost ucişi peste 50 de talibani, între care numărul 2 al talibanilor care controlează Helmand, Abdul Manan, numeroşi lideri ai unor districte şi lideri din provinciile Kandahar, Kunduz, Herat, Farah, Uruzgan şi Helmand. 

Citeşte şi: Atac cu cuţitul într-o gară din Germania. Agresorul a fost ucis – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.