Putin acuză SUA de implicare în incidentul HMS Defender din Marea Neagră

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză Statele Unite, în sesiunea sa de întrebări şi răspunsuri anuală cu ruşii, de faptul că sunt implicate în incidentul de săptămâna trecută la Marea Neagră vizând distrugătorul britanic HMS Defender, pe care îl denunţă drept o ”provocare”, relatează AFP, potrivit agerpres

Rusia a anunţat a 23 iunie că a tras focuri de avertisment împotriva distrugătorului HMS Defender, pentru a-l obliga să părăsească ceea ce Moscova consideră apele sale teritoriale, în largul Peninsulei ucrainene Crimeea, pe care a anexat-o în 2014.


Citește și : UE prelungeşte sancţiunile economice împotriva Rusiei

Londra, care neagă că nava a fost vizată de tiruri, a replicat că aceasta efectua o ”trecere inofensivă prin apele teritoriale ucrainene” şi acţiona ”întru totul corect”.

”Este vorba despre o provocare”, a tunat Putin miercuri, în cadrul sesiunii sale anuale de întrebări şi răspunsuri televizate cu populaţia rusă.

”Nu doar britanicii, dar şi americanii au luat parte”, a denunţat, dând asigurări că Moscova a interceptat în ziua incidentului un ”avion de recunoaştere american” în zonă.

”De ce să faceţi asta? Pentru a arăta că nu recunoaşteţi (anexarea) Crimeei? Să nu o recunoaşteţi, dar de ce provocaţi?”, a denunţat el.

Rusia susţine că a tras în acea zi focuri de avertisment de pe o navă de patrulare la frontieră şi că a efectuat un ”bombardament de precauţie de-a lungul traiectoriei distrugătorului” cu un avion de tip Su-24M.

”Chiar dacă am fi scufundat această navă, ar fi greu de imaginat că lumea ar fi intrat în al Treilea Război Mondial”, a apreciat Putin.

”Lumea ştie că n-ar ieşi victorioasă fin acest război”, lansează el

Citește și : Premierul portughez intră în IZOLARE după un contact cu o persoană infectată cu COVID-19

Acest acroşaj ruso-britanic la Marea Neagră a avut loc cu doar câteva zile înaintea manevrelor militare Sea Breeze 2021, ale Ucrainei Statelor Unite şi altor state, inclusiv din NATO, pe care Moscova nu le vede cu ochi buni.

Incidentul a avut loc în largul Crimeei, unde Rusia dispune de o importantă bază navală şi ale cărei ape au fost deja teatrul unor incidente în trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.