StiripesurseDiasporaPutin ameninţă cu o nouă suspendare a acordului privind exportul cerealelor...

Putin ameninţă cu o nouă suspendare a acordului privind exportul cerealelor dacă Kievul încalcă promisiunile

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat miercuri că Rusia va părăsi din nou acordul ce permite exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră dacă Ucraina îşi încalcă promisiunile şi foloseşte din nou în scopuri militare coridorul securizat destinat acestor exporturi, potrivit agerpres

”Am cerut Ministerului Apărării să-şi reia participarea în acordul privind cerealele. Dar Rusia îşi rezervă dreptul să se retragă din acest acord în caz de încălcare a garanţiilor de către Ucraina”, a spus Putin într-o scurtă alocuţiune televizată, potrivit AFP.

Citește și : China va încuraja majorarea investiţiilor străine în industrie

”Dar şi dacă Rusia se retrage din acest acord (…), vom fi pregătiţi să furnizăm către ţările sărace întregul volum de cereale care a fost livrat de pe teritoriul Ucrainei”, a mai spus Putin.

El a adăugat că într-o asemenea eventualitate Moscova nu va împiedica nici ”aprovizionarea cu cereale dinspre Ucraina către Turcia”, având în vedere poziţia de ”neutralitate” a Turciei ”în conflictul” Rusiei cu Ucraina şi ”eforturile preşedintelui (turc Recep Tayyip) Erdogan menite să garanteze interesele ţărilor cele mai sărace”.


Rusia îşi suspendase sâmbătă participarea la acest acord, invocând atacul ucrainean cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac în care, potrivit Moscovei, dronele aeriene şi maritime pilotate de la distanţă s-au deplasat prin culoarul securizat destinat navelor ce transportă cereale ucrainene.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, examinarea dronelor a relevat că acestea erau dotate cu echipamente de navigaţie canadiene. Acesta a mai afirmat că atacul a fost executat cu 16 drone (9 drone aeriene şi 7 drone maritime de suprafaţă) şi a fost coordonat de specialişti britanici, acuzaţie negată de Londra.

De partea sa, Ucraina a susţinut că Rusia şi-a înscenat exploziile din portul Sevastopol pentru a avea un pretext de a se retrage din acordul mediat de ONU pentru exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.

Citește și : Rusia REVINE în acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene

Rusia îşi declarase şi înaintea acestui incident intenţia de a se retrage din acord, acuzând că nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevede înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti – îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Moscova a acuzat de asemenea că doar circa 3% din cerealele ucrainene exportate ajung în ţările cele mai sărace, a căror aprovizionare era obiectivul principal al acestui acord prin care Rusia ridicase blocada asupra porturilor ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.