StiripesurseExternePutin apără restricţiile impuse Google şi YouTube

Putin apără restricţiile impuse Google şi YouTube

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a apărat joi restricţiile impuse YouTube şi Google de autoritatea de reglementare a comunicaţiilor Roscomnadzor şi a cerut acestor platforme să respecte legile Rusiei, informează EFE.

“YouTube şi Google trebuie să respecte legile noastre, trebuie să se distanţeze de înşelătoriile de pe reţele şi, în special, nu trebuie să profite şi să abuzeze de reţea pentru a îndeplini obiectivele guvernelor lor”, a afirmat liderul de la Kremlin în conferinţa de presă anuală, potrivit stiripesurse.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Preşedintele rus a subliniat că oamenii se îndreaptă spre motoarele de căutare pentru a găsi informaţii despre muzică şi cultură, dar în locul lor “apare conţinut care nu are legătură nici cu cultura, nici cu muzica şi este propagandă a anumitor platforme politice”.

El a acuzat, de asemenea, platformele occidentale că “înlătură practic numele artiştilor, bloggerilor, politicienilor noştri”.


“Toate acestea sunt o încălcare a legilor Rusiei. Prin urmare, ei trebuie să aleagă: fie respectă legile noastre şi apoi ar putea fi supuşi unor limitări în ţările lor, fie lucrează doar acolo. Dar dacă vor să lucreze aici, trebuie să facă acest lucru în conformitate cu legile ruse”, a spus preşedintele Putin.

În ceea ce priveşte YouTube, care în prezent este încetinit în Rusia, şeful statului rus a dat vina pe platformă pentru această situaţie, arătând că, urmare sancţiunilor impuse de Occident din cauza războiului din Ucraina, Google a încetat practic să îşi mai finanţeze filialele din Rusia şi să furnizeze echipamentele necesare funcţionării corespunzătoare pe teritoriul rus. “În acest fel şi-a creat probleme suplimentare”, a conchis Vladimir Putin.

Joi, portalul independent rus Mediazona a constatat, pe baza datelor Google, că de la începutul lunii decembrie s-a înregistrat o nouă scădere considerabilă a traficului YouTube, a doua după reducerea drastică după cea din în august, când acesta a fost redus la 70%.

În prezent, conform graficelor prezentate, traficul a scăzut la aproximativ 50% din nivelurile medii înregistrate în prima jumătate a anului 2024.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Rusia impune periodic amenzi principalelor companii occidentale din domeniul informaticii pentru diverse încălcări ale legilor ţării, precum refuzul de a elimina “informaţii false” de pe serverele lor, diseminarea de conţinut interzis precum pornografia infantilă, instrucţiuni pentru fabricarea de explozibili sau apeluri la terorism.

În cazuri precum Facebook, declarat “extremist” după începutul războiului din Ucraina, sau Twitter (în prezent X), autorităţile ruse au ales să le blocheze serviciile în Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.