Putin şi Erdogan au discutat telefonic despre situaţia din Siria şi relaţiile economice bilaterale

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au discutat telefonic cu privire la viitoarea reuniune a procesului de la Astana referitor la conflictul din Siria, întâlnire ce va avea loc la sfârşitul lunii octombrie, transmite Reuters, citând un comunicat emis sâmbătă de biroul de presă al Kremlinului. 

Cei doi preşedinţi au discutat despre eforturile comune din cadrului procesului de la Astana, inclusiv pentru crearea de ‘zone de dezescaladare’ în Siria, precum şi despre coordonarea ulterioară în vederea rezolvării situaţiei din Siria, arată comunicatul.


Negocierile de la Astana sunt mediate de Rusia, Turcia şi Iran. La mijlocul lunii septembrie, cele trei state au convenit să desfăşoare observatori la marginea unei zone de dezescaladare în provincia nordică siriană Idlib, controlată în mare parte de islamişti.

În aceeaşi convorbire, Putin şi Erdogan au afirmat că acordurile convenite între Rusia şi Turcia în septembrie, la Ankara, au fost puse în aplicare cu succes, mai ales în ce priveşte relaţiile comerciale şi economice.

‘Per ansamblu, discuţia s-a purtat pe un ton de afaceri şi constructiv, îndreptat spre întărirea cooperării bilaterale şi a interacţiunii cu privire la agenda regională’, adaugă Kremlinul în comunicatul citat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.