StiripesurseDiasporaPutin felicită trupele ruse pentru 'eliberarea' regiunii Lugansk şi ordonă continuarea...

Putin felicită trupele ruse pentru ‘eliberarea’ regiunii Lugansk şi ordonă continuarea operaţiunii în Ucraina

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a felicitat luni trupele ruse şi separatiste pentru ‘eliberarea’ întregii regiuni Lugansk (estul Ucrainei), o etapă importantă pentru Moscova în campania sa militară în Ucraina, şi a ordonat forţelor sale să continue ofensiva în estul Ucrainei, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.    

În cadrul unei întâlniri cu ministrul apărării Serghei Şoigu, de la care televiziunea de stat rusă a difuzat imagini, Putin a declarat că trupele implicate în operaţiunea de capturare a regiunii Lugansk trebuie să se odihnească, pentru a-şi reface capacităţile de luptă, şi că alte unităţi militare trebuie să le înlocuiască pentru a continua lupta.

Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

Forţele ruse ‘trebuie să ducă la bun sfârşit misiunile potrivit planurilor deja aprobate’, a declarat Vladimir Putin în cursul întrevederii cu Serghei Şoigu, conform imaginilor televizate. ‘Sper ca în sectoarele lor totul să decurgă aşa cum s-a întâmplat la Lugansk’, a adăugat el.

Putin a transmis că-i va decora pe toţi cei care s-au remarcat în luptele pentru cucerirea regiunii Lugansk, promiţând să semneze luni un decret prezidenţial privind conferirea titlului de ‘Erou al Rusiei’ generalului-colonel Aleksandr Lapin şi comandantului adjunct al Armatei a 8-a din cadrul Districtului federal Sud, Esedull Abacev, pentru rolul lor în luptele din estul Ucrainei, fără alte precizări.


Rusia, care păstrează secret acest tip de informaţii, a dezvăluit recent numele a doi generali, Serghei Surovikin şi Aleksandr Lapin, însărcinaţi cu ofensiva la Lisiceansk. Generalul-colonel Aleksandr Lapin este comandantul grupului de trupe ‘Centru’ (‘Ţentr’), iar generalul de armată Serghei Surovikin şeful grupului de trupe ‘Sud’.

Putin a indicat că cei doi generali i-au ‘raportat direct lui despre mersul misiunilor lor şi propunerile cu privire la continuarea operaţiunilor ofensive’ în Ucraina.

Aceste declaraţii intervin la o zi după anunţul retragerii forţelor ucrainene din oraşul strategic Lisiceansk, a cărui capturare permite forţelor ruse şi ale separatiştilor proruşi să preia controlul asupra regiunii Lugansk în întregime.

Regiunea Lugansk şi cea vecină Doneţk sunt componente ale bazinului carbonifer Donbas din estul Ucrainei, pe care forţele Moscovei încearcă să-l cucerească în totalitate.

Şoigu a raportat luni că trupele ruse sunt pe cale ‘să procedeze la deminarea oraşului Lisiceansk’.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului

Capturarea Lisiceansk, care formează împreună cu oraşul-geamăn Severodoneţk, un avanpost strategic, permite forţelor ruse şi separatiste să se proiecteze mai uşor spre vest şi spre oraşele-cheie Sloviansk şi Kramatorsk, cele două cele mai mari oraşe din Donbas controlate încă de armata Kievului.

Un înalt responsabil separatist, Vitali Kiselev, a declarat luni că forţele Moscovei avansează de acum din două direcţii spre localitatea Siversk, în direcţia Sloviansk şi Kramatorsk.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.