StiripesurseȘtirile zileiPutin îl mai 'trage de mânecă' uneori pe Serghei Lavrov: 'Trebuie...

Putin îl mai ‘trage de mânecă’ uneori pe Serghei Lavrov: ‘Trebuie să îi reaminstesc că este ministru de externe şi nu al apărării’

Publicat:

Ministerul de Externe al Rusiei are în prezent o “poziţie activă şi ofensivă”, a declarat duminică preşedintele rus Vladimir Putin, remarcând în glumă că, din când în când, trebuie să-i reamintească lui Serghei Lavrov că este ministru de externe şi nu al apărării, relatează publicaţia rusă Kommersant şi portalul RBC, potrivit agerpres.

“Nu este un mare secret că instituţia noastră diplomatică are o poziţie extrem de activă şi ofensivă. Uneori, trebuie chiar să-i reamintesc lui Serghei Lavrov că nu este ministru al apărării, ci de externe”, a spus Putin în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai Rusiei Unite, partidul aflat la putere în Rusia.

Citește și: Olaf Scholz apără misiunea Bundeswehr-ului în Afganistan – Black News

Într-un trecut nu prea îndepărtat, diplomaţiei ruse i se putea reproşa o politică nu prea clară pe plan internaţional, chiar de acceptare a unor compromisuri în avantajul “partenerilor occidentali” şi în detrimentul intereselor naţionale ruseşti, dar în ultimul timp această situaţie s-a schimbat, a spus şeful statului rus.

MAE rus lucrează foarte pragmatic, “anume în favoarea intereselor naţionale” ale Rusiei, a subliniat Vladimir Putin.


Rusia trebuie să se bazeze în principal pe propriile sale forţe pentru că nu se poate sprijini pe parteneri care nu sunt de încredere, a declarat la rândul său şeful diplomaţiei ruse. Acesta, împreună cu ministrul apărării, Serghei Şoigu sunt cap de listă ai partidului Rusia Unită la alegerile parlamentare din septembrie.

Ca pentru a confirma cuvintele preşedintelui rus, Serghei Lavrov a atacat din nou Occidentul, afirmând că ţările occidentale depun toate eforturile pentru ca dezvoltarea Rusiei să nu se bucure de condiţii “pe cât de favorabile ne-am dori”.

Potrivit lui Lavrov, aceasta se poate observa îndeosebi în ultimii ani.

Citeşte şi: Biden speră că evacuarea din Afganistan să se încheie până la 31 august – Black News

“Faptul de a ne sprijini doar pe forţele proprii a devenit componenta principală a activităţii noastre. Nu am aspirat niciodată spre izolare, spre confruntare, dar să te bazezi pe parteneri care nu sunt de încredere nu ne mai permitem”, a afirmat Lavrov, adăugând că Moscvova a tras învăţăminte din situaţia externă a ultimilor ani.

Relaţiile dintre Occident şi Moscova s-au deteriorat îndeosebi după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014. În timp ce ţările occidentale evocă un rapt teritorial şi încălcarea dreptului internaţional, Moscova invocă referendumul din 2014 din Crimeea – organizat în prezenţa aşa-numiţilor “omuleţi verzi” – soldaţii ruşi fără însemne militare – la care peste 90% dintre locuitorii peninsulei s-au exprimat în favoarea separării de Ucraina şi alipirea la Rusia. În pofida evidenţelor, Rusia neagă sprijinul militar acordat rebelilor separatişti din Donbas, care luptă împotriva trupelor guvernamentale ucrainene, şi că ar duce “războaie hibrid” împotriva Occidentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.