StiripesurseȘtirile zileiPutin încă mai speră să poată scoate relaţiile dintre Rusia și...

Putin încă mai speră să poată scoate relaţiile dintre Rusia și SUA din criza în care se află în prezent

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin încă mai speră să poată scoate relaţiile dintre Moscova şi Washington din criza profundă în care se află în prezent, dar nimeni nu va ţine doliu dacă această ambiţie nu va găsi reciprocitate din partea Washingtonului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters şi TASS, potrivit agerpres.

‘Preşedintele rus speră în mai bine şi doreşte în continuare să scoată relaţiile noastre bilaterale din cea mai profundă criză în care se află, aşa cum a spus în mod repetat. Această abordare se menţine, dar nimeni nu va purta doliu în cazul în care nu vom întâlni reciprocitate în acest sens din partea Washingtonului’, a reiterat Peskov, citat de TASS.

Citește și : ONU: Miliţiile care împiedică funcţionarea statului libian trebuie judecate în tribunal

Moscova urmează să se confrunte cu o serie de sancţiuni noi din partea SUA, în pofida întâlnirii dintre preşedintele Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump la un summit în iulie la Helsinki.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat că va impune noi sancţiuni împotriva Rusiei până la sfârşitul acestei luni, inclusiv împotriva tuturor celor implicaţi în proiectul de gazoduct Nord Stream-2.


Sancţiunile pe care SUA intenţionează să le instituie împotriva participanţilor la proiectul de gazoduct Nord Stream- 2 reprezintă o încălcare a normelor comerţului mondial şi nu pot fi justificate prin niciun motiv, a declarat Peskov luni presei, potrivit TASS.

‘Am spus deja că încercările de a contracara un proiect internaţional pur comercial sunt absolut inamicale şi constituie o încălcare categorică a tuturor normelor comerciale, precum şi a normelor OMC’, a subliniat el.

Citește și : Pierre Moscovici: Votul în favoarea Brexit poate fi ‘teoretic’ anulat, dar probabil va fi aplicat

‘Să aşteptăm şi să vedem ce se va întâmpla, dacă se va produce aceasta’, a afirmat acelaşi purtător de cuvânt, adăugând că orice ripostă a Rusiei va fi dictată de interesele ei naţionale. Kremlinul va reacţiona la sancţiuni după intrarea lor în vigoare, conducându-se după interesele ţării, a insistat Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.