Putin şi Macron au discutat despre relaţiile bilaterale înainte de a asista amândoi la finala Cupei Mondiale de fotbal

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron s-au reunit duminică la Kremlin pentru a discuta despre relaţiile bilaterale, cu puţin timp înainte de a asista amândoi la finala Cupei Mondiale de fotbal dintre Franţa şi Croaţia, pe Stadionul Lujniki din Moscova, informează EFE, potrivit agerpres.

“Încet-încet se restabilesc mecanismele obişnuite de cooperare. Asta ne face să credem că vom depăşi toate dificultăţile de care ne-am lovit în ultima vreme şi că vom intra pe calea unei dezvoltări pozitive”, a declarat Putin la începerea reuniunii.


Citește și : Spaţiul european Schengen „începe să dispară” sub presiunea imigraţiei

Liderul de la Kremlin i-a propus lui Macron să discute despre relaţiile bilaterale şi a evidenţiat faptul că, din punct de vedere economic, se observă o tendinţă pozitivă, în condiţiile în care, în 2017, schimburile comerciale au crescut cu 15%, iar în perioada scursă de la începutul lui 2018 şi până în prezent aceste schimburi au înregistrat o creştere de 19%.

La rândul său, Macron şi-a exprimat dorinţa “de a continua dialogul” început în mai, când cei doi s-au întâlnit la Sankt Petersburg, în marja Forumului Economic Internaţional.

Cu câteva ore înainte de începerea partidei cu Croaţia, Macron a încurajat selecţionata Franţei, difuzând pe contul său de Twitter o înregistrare video de câteva secunde în care este văzut strigând ‘Allez les Bleus’, în timp ce este înconjurat de un grup de suporteri.

Citește și : Aproape două treimi dintre germani îl consideră pe Trump o mai mare ameninţare la pacea mondială decât Putin (sondaj)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.