StiripesurseExternePutin mărturiseşte că este din nou îndrăgostit

Putin mărturiseşte că este din nou îndrăgostit

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a divorţat în anul 2013 de soţia sa, Liudmila, a recunoscut vineri că este din nou îndrăgostit, relatează agenţia EFE.

“Da”, a răspuns el laconic, după ce a fost întrebat de o jurnalistă la marea sa conferinţă de presă de la final de an dacă este sau nu îndrăgostit, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Jurnalista care a pus întrebarea i-a amintit preşedintelui rus că el recunoscuse anterior că crede în dragostea la prima vedere. În urma acestei afirmaţii, ea l-a întrebat direct dacă acum este îndrăgostit.

Vladimir Putin, în vârstă de 73 de ani, de obicei evită să discute public despre viaţa sa personală. El a anunţat în iulie 2013 că a divorţat de Liudmila Putina, după 30 de ani de căsnicie, o schimbare despre care a spus la acea vreme că a fost o “decizie comună” şi “civilizată”.


Dar de atunci nu se mai ştie nimic despre viaţa personală a liderului de la Kremlin. Totuşi, presa occidentală a speculat despre o presupusă relaţie cu gimnasta Alina Kabaeva, cu care el ar avea doi copii.

Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.