StiripesurseȘtirile zileiPutin nu se aşteaptă la nicio schimbare a politicii SUA ale...

Putin nu se aşteaptă la nicio schimbare a politicii SUA ale lui Biden în relaţia cu Rusia

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că nu se aşteaptă la nicio schimbare în relaţiile cu Statele Unite, odată cu venirea lui Joe Biden la Casa Albă, în ianuarie, pe fondul unor tensiuni bilaterale accentuate, relatează AFP, potrivit agerpres.

”În ceea ce priveşte problema schimbării conducerii Statelor Unite şi dacă aceasta ar putea face situaţia mai dificilă pentru noi, nu cred, cred că va fi ca de obicei”, a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni cu oficiali ruşi.

Citește și : Marocul a semnat cu Israelul declaraţia de relaţii diplomatice

Cu acest prilej, preşedintele a cerut să se continue dezvoltarea capacităţilor economice şi militare ale Rusiei pentru a se face faţă ”dificultăţilor şi ameninţărilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Radu Musteață îşi explică demisia

Radu Musteață, care a fost ministru al Agriculturii pentru două zile, a publicat un mesaj de rămas bun. Acesta susține că decizia de a...

Pompierii moldoveni au stins un alt incendiu de vegetație în Grecia

Pompierii din Republica Moldova, detașați în Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, au intervenit ieri, 23 iulie, la o nouă...

ANI a luat la ochi averea unui INSP

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii și al intereselor personale în privința lui Dumitru Pînzaru, ofițer superior în cadrul Inspectoratului Național...

2 492 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

La finele primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice figurau 2 492 de agenți economici din stânga Nistrului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.