StiripesurseExternePutin va face o vizită în Kârgâzstan la mijlocul lunii, prima...

Putin va face o vizită în Kârgâzstan la mijlocul lunii, prima în străinătate după mandatul de arestare emis de CPI

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat la mijlocul lunii octombrie în Kârgâzstan, au anunţat miercuri autorităţile de la Bişkek, transmite AFP, notând că vizita va fi prima în străinătate a liderului rus după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva sa.

‘La invitaţia preşedintelui Kârgâzstanului, Sadir Japarov, la 12 octombrie, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va efectua o vizită oficială în ţară’, a transmis agenţia oficială Kabar, citând un responsabil al administraţiei prezidenţiale a acestui stat aliat al Moscovei.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

Vladimir Putin va participa la 13 octombrie la Bişkek la o reuniune a liderilor Comunităţii Statelor Independente (CSI, ce grupează mai mute republici ex-sovietice), precum şi la o gală cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la deschiderea unei baze militare ruse în Kârgâzstan.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunţase la sfârşitul lunii septembrie că preşedintele rus urmează să efectueze o vizită în acest stat central-asiatic, însă nu precizase data.


Vizita va fi prima a lui Putin în străinătate după ce Curtea Penală Internaţională a emis în primăvară un mandat de arestare împotriva sa sub acuzaţia de deportare de copii din Ucraina, ceea ce îi limitează deplasările internaţionale. Din acest motiv, preşedintele rus a fost nevoit să renunţe să se deplaseze la summitul BRICS desfăşurat în Africa de Sud în august.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.