StiripesurseDiasporaPutin vrea în continuare să cucerească cea mai mare parte a...

Putin vrea în continuare să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei – servicii secrete americane

Publicat:

Președintele rus Vladimir Putin vrea în continuare să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei, consideră agențiile de informații americane, citate de BBC, informează mediafax.

Cu toate acestea, trupele Moscovei au fost atât de slăbite de lupte, încât oficialii americani apreciază că acestea sunt capabile să avanseze lent.

Citește și : Şefa guvernului francez cere includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE

Aceasta înseamnă că războiul ar putea dura mult timp, spune directorul Serviciului Național de Informații Avril Haines.

În martie, Moscova și-a reorientat eforturile pentru a cuceri zona Donbas din Ucraina, după ce nu a reușit să cucerească Kievul și alte orașe.


Putin are în continuare aceleași obiective ca și cele pe care le avea la începutul conflictului, a declarat Haines, directorul principal al serviciilor de informații americane – să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei.

Dar, spune ea, este puțin probabil ca Rusia să atingă acest obiectiv în curând.

“Percepem o neconcordanță între obiectivele militare pe termen scurt ale lui Putin în această zonă și capacitatea armatei sale, un fel de nepotrivire între ambițiile sale și ceea ce armata este capabilă să realizeze”, a declarat ea în cadrul unei conferințe a Departamentului american al Comerțului.

De când a eșuat în atingerea obiectivului său inițial de a cuceri Kievul, Rusia s-a concentrat pe ocuparea teritoriului din regiunea estică Donbas. Forțele ruse au preluat recent controlul orașului Severodonetsk, dar progresul a fost lent, iar forțele ucrainene au opus o rezistență puternică.

În primele sale comentarii publice din luna mai cu privire la evaluarea serviciilor de informații americane privind războiul, Haines a sugerat că invazia Rusiei va continua “pentru o perioadă extinsă de timp” și că “imaginea rămâne destul de sumbră”.

Ea a declarat că agențiile de informații văd trei scenarii de desfășurare a războiului, cel mai probabil fiind un conflict lent, în care Rusia va face “câștiguri treptate, fără a face progrese importante”.

Celelalte posibilități, mai puțin probabile, includ un progres major al Rusiei sau o stabilizare a liniilor de front, Ucraina obținând câștiguri mici.

Aceasta ar putea însemna că Moscova devine mai dependentă de “instrumente asimetrice” pentru a-și viza inamicii, inclusiv atacuri cibernetice, eforturi de a controla resursele energetice și chiar arme nucleare.

Comentariile doamnei Haines au fost făcute miercuri, după ce liderii NATO s-au angajat să susțină Ucraina atât timp cât va fi nevoie – sporindu-și prezența trupelor în întreaga Europă și invitând Finlanda și Suedia să se alăture grupului.

Citește și : Canada îşi sporeşte prezenţa diplomatică în Europa Centrală şi de Est, precum şi în Caucaz

 

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a numit-o cea mai mare reformă a alianței de la Războiul Rece încoace, iar președintele american Joe Biden a promis că NATO va fi “întărită în toate direcțiile și în toate domeniile – terestru, aerian și maritim”.

Ca răspuns la posibilitatea ca cele două țări nordice să devină membre NATO, Putin a acuzat alianța militară de escaladarea deliberată a tensiunilor.

“Dacă trupele și infrastructura NATO sunt desfășurate, [Rusia] va fi obligată să răspundă”, a declarat Putin în timp ce se afla într-o călătorie în Turkmenistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.