StiripesurseȘtirile zileiQantas Airways şi Air New Zealand îşi suspendă zborurile directe în...

Qantas Airways şi Air New Zealand îşi suspendă zborurile directe în China începând cu 9 februarie

Publicat:

Qantas Airways şi Air New Zealand au anunţat că îşi vor suspenda cursele directe din Australia spre China continentală de la 9 februarie, drept răspuns la restricţiile de călătorie impuse de unele ţări din cauza crizei coronavirusului, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Zborurile directe ale companiei aeriene australiene de la Sydney la Beijing şi de la Sydney la Shanghai vor fi oprite până pe 29 martie, a anunţat aceasta într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

Citește și : Primul caz de infectare cu noul coronavirus în Spania

Zborurile din Australia spre Hong Kong nu vor fi afectate de decizie, a precizat Qantas, care a avertizat, de asemenea, că data de 9 februarie va fi revizuită şi că ar putea fi devansată în funcţie de cererea din partea clienţilor.

Air New Zealand a precizat că cursa sa pe relaţia Auckland – Shanghai va fi întreruptă în aceeaşi perioadă ca şi zborurile Qantas.


Qantas a menţionat că decizia a fost luată după ce Singapore şi SUA au anunţat vineri măsuri mai dure de intrare în ţările lor pentru persoanele care au călătorit recent în China continentală.

“Aceste restricţii de intrare prezintă provocări semnificative pentru programarea echipajelor care operează aceste servicii, ducând la nevoia de a suspenda temporar aceste zboruri”, a precizat linia aeriană.

Responsabilul pentru integritate operaţională al Air New Zealand, căpitanul David Morgan, a spus că decizia a fost luată în urma restricţiilor de călătorie şi a unui declin în contractarea biletelor în avans pentru următoarele două luni.

Qantas a anunţat anterior că cursa sa către Beijing, care era programată de cinci ori pe săptămână, va lua sfârşit pe 23 februarie, dar acum data va fi devansată pe 9 februarie.

Qantas şi Air New Zealand se alătură astfel unul număr tot mai mare de companii aeriene internaţionale care anulează sau reduc drastic numărul zborurilor spre China continentală din cauza coronavirusului.

Citește și : Marea Britanie a ieşit OFICIAL din Uniunea Europeană

American Airlines a anunţat vineri anularea imediată a zborurilor spre Beijing şi Shanghai până pe 27 martie, deşi va continua cursele aeriene spre Hong Kong.

Aproape 10.000 de zboruri au fost suspendate de la izbucnirea epidemiei de coronavirus din China, potrivit firmei de analiză a datelor Cirium.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.