X

R. Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni pe cap de locuitor din Europa

R. Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni pe cap de locuitor din Europa

118.000 de refugiați ucraineni se află în Republica Moldova, potrivit datelor din luna mai 2024. De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, peste 1 milion de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova, majoritatea femei și copii, transmite Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Acest indicator reprezintă cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor din Europa, majoritatea refugiaților fiind găzduiți de oamenii simpli, în casele lor, potrivit  radiochisinau.md.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

De la începutul războiului, UE a făcut apel la un sprijin financiar total de 841,2 milioane USD pentru a acoperi nevoile de bază ale refugiaților, precum și ale familiilor sau comunităților gazdă. Ajutorul Uniunii Europene va fi extins și în 2024.

În cadrul Atelierului NEXUS, care a reunit la Chișinău ministerele de resort, donatorii, agențiile ONU, ONG-urile, organizațiile societății civile și serviciile UE, precum și Comisia Europeană (DG ECHO / FPI / DG NEAR), am discutat planul de ajutor și acțiune pentru următoarea perioadă, în vederea susținerii Guvernului Republicii Moldova în gestionarea fluxului de refugiați și ajutorul grupurilor vulnerabile de locuitori ai țării”, precizează Delegația UE.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Tags: europaMoldovarefugiati
Război in Ucraina