StiripesursePoliticăR. Moldova face parte din politica de extindere a UE

R. Moldova face parte din politica de extindere a UE

Publicat:

R. Moldova face parte din politica de extindere a UE

Republica Moldova este mai aproape ca oricând de aderarea la Uniunea Europeană. O spune directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, potrivit căruia evaluările preliminare arată că sunt șanse bune ca Republica Moldova să înceapă negocierile de aderare.

Potrivit reprezentantului societății civile, există progrese pe toate cele nouă condiționalități ale Comisiei Europene, iar aspecte precum reforma justiției și combaterea corupției vor rămâne în vizorul Uniunii Europene chiar și după lansarea negocierilor de aderare, notează IPN.

Citeşte şi: Guțul a rămas blocată în Israel după ce l-a vizitat pe Șor pentru a primi noi indicații – Stiripesurse.md

Directorul executiv IPRE spune că în luna noiembrie Comisia Europeană va face public raportul de evaluare privind gradul de pregătire a Republicii Moldova pentru lansarea negocierilor de aderare.

R. Moldova face parte din politica de extindere a UE

„Republica Moldova este mai aproape ca niciodată ca să devină stat membru al Uniunii Europene. Suntem un stat candidat care face parte din politica de extindere a Uniunii Europene. Pentru a lansa negocierile de aderare cu UE avem nouă condiționalități de îndeplinit. Din momentul lansării negocierilor, parcursul nostru de aderare la UE devine și mai clar din punct de vedere tehnic și politic. Lansarea negocierilor va fi o decizie politică a Uniunii Europene, a statelor membre și orice proces de extindere este bazat pe merite. În câteva săptămâni ne așteptăm să fie publicat raportul cu privire la Republica Moldova. Acest raport va include o evaluare a gradului de apropiere de Uniunea Europeană”, a spus Iulian Groza în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.


Cele nouă recomandări ale Comisiei Europene vizează reforma justiției, remedierea deficiențelor în legislația electorală, combaterea corupției, deoligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor, îmbunătățirea serviciilor publice, reforma administrației publice, implicarea societății civile în procesele decizionale, consolidarea capacității administrației publice, protecția drepturilor omului și combaterea violenței de gen.

R. Moldova face parte din politica de extindere a UE

„Din evaluările noastre constatarea este că Republica Moldova îndeplinește o mare parte din condiționalități, există progrese pe toate cele nouă recomandări. Din evaluările intermediare de până acum și din contactele noastre cu Parlamentul European, Comisia Europeană, cu reprezentanții statelor membre, constatarea este că Republica Moldova îndeplinește condițiile pe toate domeniile, dar trebuie să demonstreze progres continuu pe dimensiunea justiției și pe domeniul anticorupție. Dar aceste aspecte, în procesul negocierilor, vor rămâne deschise mereu. Sunt șanse bune ca Republica Moldova să întrunească toate condițiile și Comisia Europeană să vină cu recomandarea începerii negocierilor”, a spus directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene.

Potrivit calendarului eurointegrării, după publicarea raportului de evaluare de către Comisia Europeană, în luna decembrie, Consiliul European va decide dacă Republica Moldova începe sau nu negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.