R.Moldova prelungește Planul de parteneriat individual cu NATO cu încă un an

Guvernul Moldovei va prelungi cu încă un an Planul de parteneriat individual cu NATO (IPAP).  Proiectul de decizie a Cabinetului de miniştri pe această temă este propus pentru adoptare în şedinţa de miercuri,

Actualul Plan de cooperare cu NATO a fost aprobat de Guvern în ianuarie 2022 şi este conceput pentru un an. Acesta va fi prelungit pentru încă un an, iar din 2025 Moldova va trece la un nou Program de parteneriat individual personalizat (ITPP). În nota informativă a proiectului de hotărâre se notează că acest lucru este prevăzut de noua abordare a NATO în cooperarea cu parteneri din ţări ce nu sunt membre ale alianţei, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Siegfried Mureșan explică de ce este nevoie de Moldova în UE

„NATO a început procesul de reformare a parteneriatelor sale, introducând conceptul de “Un partener, un plan”. Aceasta implică combinarea programelor Alianţei şi a instrumentelor de cooperare cu fiecare ţară parteneră într-o singură structură prin dezvoltarea unui nou Program de parteneriat individual (ITPP)”, se spune în nota informativă.

Noul program de parteneriat cu Republica Moldova urmează să fie aprobat la începutul anului 2025 şi va fi conceput deja pentru patru ani.

Moldova cooperează cu NATO în cadrul IPAP de aproape 20 de ani. Preşedintele Vladimir Voronin a semnat primul Plan individual de cooperare în mai 2006. De atunci, un nou Plan a fost elaborat şi semnat pentru o perioadă de la unul până la trei ani.

Citeşte şi: Presa de peste Prut ne dă speranţe! Avem proiectul declarativ pentru începerea demersului de aderare a Moldovei la UE

This post was last modified on 11/12/2023 18:56 18:56

Tags: guvernIPAPITPPMoldovaNATO
Categorii: ExternePoliticăȘtirile zilei