StiripesurseEconomieR.Moldova și Norvegia vor semna un Memorandum de cooperare în domeniul...

R.Moldova și Norvegia vor semna un Memorandum de cooperare în domeniul energetic

Publicat:

R.Moldova și Norvegia vor semna un Memorandum de cooperare în domeniul energetic

Un Memorandum de cooperare în domeniul energetic dintre Republica Moldova și Regatul Norvegiei va fi semnat la Oslo, de către ministrul Energiei, Victor Parlicov și omologul său norvegian, Terje Aasland. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei de la Chișinău, scopul documentului este consolidarea cooperării moldo-norvegiene în domeniul energetic și crearea oportunităților investiționale reciproc avantajoase.

Potrivit programului vizitei de stat a președintei Maia Sandu în Norvegia, documentul va fi semnat marți, 7 mai, în cadrul mesei rotunde pentru energie la Agenția Norvegiană de Cooperare pentru Dezvoltare, potrivit radiomoldova.md.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Precizăm că în perioada 6-7 mai președinta Republicii Moldova, Maia Sandu întreprinde o vizită de stat în Regatul Norvegiei. Din delegație mai fac parte ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Amintim că, membrii delegației Republicii Moldova în Regatul Norvegiei vor avea o serie de întrevederi cu prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Støre, președintele legislativului, Masud Gharahkhani și cu membrii comisiei parlamentare pentru afaceri externe și apărare.


Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.