StiripesurseSocialR. Moldova și România vor implementa un proiect comun de electrificare...

R. Moldova și România vor implementa un proiect comun de electrificare a liniei de cale ferată peste Prut

Publicat:

Republica Moldova și România vor implementa un proiect comun de electrificare a liniei de cale ferată care unește orașele Iași (România) și Ungheni (Republica Moldova). Implementarea acestei inițiative, care va dura 36 de luni, ar putea fi un prim pas pentru extinderea căii ferate electrificate până la Chișinău, transmite MOLDPRES.

Proiectul prevede electrificarea liniei feroviare deja existente: România, com. Ungheni – mun. Ungheni (incluzând traversarea râului Prut și a graniței dintre Republica Moldova și România), Republica Moldova.

Solicitat de MOLDPRES, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că acest proiect este de o importanță majoră pentru Republica Moldova, fiind primul pas în strategia națională de electrificare a tronsonului Iași – Ungheni – Chișinău, parte a coridorului feroviar inclus în rețeaua TEN-T, Baltic Sea – Black Sea – Aegean Sea corridor.

Citește și: Republica Moldova va aproba o Strategie de dezvoltare a pieței de capital pentru perioada 2025-2030

În cadrul proiectului se vor desfășura lucrări de întreținere și reabilitare a podului Eiffel peste râul Prut, care includ înlocuirea elementelor uzate, instalarea prinderilor și izolatorilor, montarea consolelor pentru asigurarea gabaritului catenarei.


De asemenea, lucrările includ săparea fundațiilor, instalarea stâlpilor și echiparea acestora cu dispozitivele necesare pentru funcționarea sistemului de electrificare, toate activitățile fiind desfășurate în perimetrul infrastructurii feroviare deja existente.

Pentru obținerea resurselor pentru implementare proiectului,  întreprinderea Calea Ferată din Moldova, cu suportul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a aplicat, alături de Compania Națională Căi Ferate din România la mecanismul Comisiei Europene Connecting European Facility (CEF).

Durata de realizare a activităților planificate este de 36 de luni. Începerea construcției depinde de data semnării contractului, care, la rândul său, este influențată de durata procedurii de achiziție a lucrărilor, a precizat MIDR, pentru MOLDPRES.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.