StiripesurseȘtirile zileiRacheta Ariane 5 a realizat o premieră mondială prin lansarea primului...

Racheta Ariane 5 a realizat o premieră mondială prin lansarea primului satelit comercial ‘flexibil’

Publicat:

Racheta Ariane 5 a realizat vineri o premieră mondială prin lansarea de la Kourou (Guyana Franceză) a satelitului Eutelsat Quantum, primul satelit comercial “flexibil”, care va putea fi reprogramat pe orbită, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Ariane 5 a decolat la ora locală 18:00 (24:00 ora României), cu doi sateliţi la bord, în numele operatorilor de satelit Embratel, cel mai mare din Brazilia şi din America Latină, şi Eutelsat, unul din liderii mondiali în domeniu.

Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

După aproximativ o jumătate de oră, cei doi sateliţi au fost plasaţi pe orbită la un interval de aproximativ patru minute.

Eutelsat Quantum este primul satelit comercial “flexibil” din lume. Acesta va permite clienţilor Eutelsat să reconfigureze satelitul în timp real, în privinţa puterii, a spectrului şi a frecvenţei.


Celălalt satelit de telecomunicaţii lansat este Star One D2, care, cu cele şase tone ale sale, este cel mai mare comandat vreodată de Embratel.

Comandat în urmă cu cinci ani, Eutelsat Quantum este rezultatul unui parteneriat public-privat în care sunt implicaţi Agenţia Spaţială Europeană, operatorul Eutelsat şi Airbus Defense and Space.

Operatorul european are aşteptări mari de la această nouă tehnologie, prezentată ca o premieră mondială.

Fiecare din cele opt fascicule ale Quantum va fi flexibil “în câteva minute”, atât în privinţa zonei de acoperire, a puterii, cât şi a frecvenţei, prin intermediul software-ului pus la dispoziţia clientului, potrivit Eutelsat.

Această flexibilitate de utilizare va face posibilă, de exemplu, asigurarea unei acoperiri mobile pentru avioane, nave sau servicii guvernamentale, de exemplu în caz de dezastre naturale sau anumite evenimente.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

“Quantum este în fruntea soluţiilor software pentru nave spaţiale comerciale, deoarece suntem primii care răspund cererii pieţei de flexibilitate extremă pentru clienţi”, a declarat Elodie Viau, directoare pentru telecomunicaţii şi aplicaţii integrate în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene.

Anul acesta sunt programate alte două lansări Ariane, urmate în această vară de o Vega şi un Soyuz, a declarat preşedintele director general al Arianespace, Stephane Israel.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.