Radu Marian, despre sancțiunile americane împotriva Evgheniei Guțul: Ar trebui să dea un semnal pentru sistemul nostru de justiție

Publicat:

Radu Marian, despre sancțiunile americane împotriva Evgheniei Guțul: Ar trebui să dea un semnal pentru sistemul nostru de justiție

Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat la emisiunea Rezoomat de la Rlive TV că e salutabil că SUA vin cu astfel de sancțiuni în adresa bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul. Aceste sancțiuni ar trebui să dea un semnal pentru sistemul de justiție, dar și pentru alții care încearcă să submineze pacea să aducă destabilizare și haos, a mai precizat Radu Marian.

„Acest personaj este parte a grupării criminale Șor, care încearcă să submineze, să distrugă democrația, să frâneze parcursul Republicii Moldova. Ei se implică și s-au implicat în mituirea de alegători, mituirea de primari, deputați. Ea însuși a ajuns prin fraudă și există și un proces în instanță pe acest subiect. E clar că acești oameni nu au nici-o treabă cu democrația și cu ceea ce încercăm noi să construim. Evident că noi așteptăm rezultatele la justiție să avem verdicte, să avem decizii în adresa unor astfel de indivizi. E salutabil SUA vin cu astfel de decizii care ar trebui să dea un semnal pentru sistemul nostru de justiție, dar și pentru alții care încearcă să submineze pacea să aducă destabilizare și haos”, spune Radu Marian, potrivit realitatea.md.


Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Precizăm că, Statele Unite au anunțat astăzi, 12 iunie, sancțiuni împotriva Evgheniei Guțul, bașcana UTA Găgăuzia, pentru complicitate activă cu oligarhul condamnat fugar, Ilan Șor, și partidul său „Șor”, precum și pentru înlesnirea acțiunilor lor de interferență politică ilegală, susținute de Kremlin. Sancțiunile includ blocarea tuturor proprietăților din Statele Unite sau aflate în posesia sau sub controlul unor persoane din SUA, interzicerea tranzacțiilor cu persoane din SUA sau în interiorul sau care tranzitează Statele Unite, interzicerea furnizării sau primirii de fonduri, bunuri sau servicii, și neeligibilitatea Evgheniei Guțul pentru a intra în Statele Unite.

Premierul Dorin Recean a comentat, sancțiunile SUA impuse Evgheniei Guțul, bașcana UTA Găgăuzia, pentru complicitate activă cu oligarhul condamnat fugar, Ilan Șor.

„Decizia vine în urma unei cooperări eficiente cu partenerii noștri externi și vom continua să luăm măsuri decisive pentru a contracara corupția și amenințările la adresa securității naționale. Acțiunile de interferență au drept scop dezinformarea, perpetuarea corupției, destabilizarea și deturnarea proceselor democratice în Moldova. Reacția promptă a SUA trebuie să servească drept exemplu justiției din Republica Moldova să-și facă datoria și să apere interesul țării și al cetățenilor noștri”, a declarat premierul Dorin Recean.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.