StiripesurseExterneRĂFUIALĂ cu gloanţe între găştile din New York (VIDEO): Sunt morţi...

RĂFUIALĂ cu gloanţe între găştile din New York (VIDEO): Sunt morţi şi răniţi!

Publicat:

RĂFUIALĂ cu gloanţe între găştile din New York: Sunt morţi şi răniţi!

O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite luni, după focuri de armă pe o platformă a metroului din New York, a anunţat poliţia megalopolisului american (NYPD), relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Persoana decedată este un bărbat de 34 de ani, iar cei cinci răniţi sunt două femei şi alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 71 de ani, au indicat ofiţerii de poliţie în timpul briefing de presă la poalele metroului aerian din cartierul newyorkez Bronx, cel mai defavorizat din oraş.

RĂFUIALĂ cu gloanţe între găştile din New York: Sunt morţi şi răniţi!

Nu a fost vorba despre un trăgător singuratic care a deschis focul “la întâmplare” asupra pasagerilor, a precizat comisarul Michael Kemper, într-un oraş marcat de incidentul din 2022 când un bărbat de peste şaizeci de ani a deschis focul într-un tren aglomerat al metroului, făcând surprinzător doar aproximativ treizeci de răniţi.

Luni la sfârşitul după-amiezii, două grupuri de tineri “se certau” într-un tren care intra în gară când un membru al unui grup a scos o armă şi a deschis focul pe platformă, exact când uşile vagonului se deschideau, iar pasagerii intrau şi ieşeau, a explicat Kemper.

Citeşte şi: Kelvin Kiptum, deținătorul recordului mondial la maraton, a murit într-un accident rutier în Kenya – Stiripesurse.md


Poliţistul nu a dat identitatea victimelor decât pentru a preciza că “una dintre ele, un bărbat de 34 de ani, a murit din păcate” la spital.

Pompierii din New York (FDNY) au făcut cunoscut într-un e-mail adresat AFP că patru din cele cinci persoane sunt “grav rănite”.

Agresorul a fugit, iar poliţia a chemat martorii să ofere informaţii.

La staţia Mount Eden Avenue din Bronx, complet izolată, metroul este aerian şi un fotoreporter al AFP a văzut numeroase vehicule de poliţie şi de salvare. Imagini la televizor filmate cu drona au arătat trenul oprit în staţie şi poliţişti şi anchetatori în civil ocupaţi pe peron.

“Nu este normal. Astfel de focuri de armă în reţeaua de metrou sunt extrem de rare şi inacceptabile”, a subliniat poliţistul Kemper.

Criminalitatea şi în special omuciderile cu arme de foc sunt în scădere la New York din 2022-2023, după pandemia de COVID-19, iar portul de arme în public este strict reglementat, în comparaţie cu alte oraşe şi state din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.