StiripesurseȘtirile zileiRamadanul din 2023 va începe joi, a decretat Curtea Supremă din...

Ramadanul din 2023 va începe joi, a decretat Curtea Supremă din Arabia Saudită

Publicat:

Ramadanul, luna postului musulman, va începe joi, a anunţat marţi Arabia Saudită, ţara cu populaţie majoritar sunnită şi în care se află cele două locuri sacre din credinţa islamică, Mecca şi Medina, informează AFP, potrivit agerpres.

Curtea Supremă saudită a decretat că cea de-a opta lună din calendarul musulman (“Sha’ban”) se va încheia miercuri, ceea ce înseamnă că ramadanul va debuta joi, potrivit agenţiei de presă SPA. Autorităţile saudite i-au îndemnat marţi pe locuitorii ţării să privească Luna pe cer, însă satelitul natural al Terrei nu a fost vizibil din cauza norilor.

Citeşte şi: 19 funcţionari venezueleni au fost arestaţi într-o ‘cruciadă’ anticorupţie – Black News

Începutul ramadanului, o lună dedicată rugăciunilor şi actelor de caritate, este determinat de apariţia primului pătrar de lună, în contextul în care calendarul musulman se bazează pe ciclurile Lunii.

În mod tradiţional, numeroase ţări musulmane respectă data indicată de autorităţile religioase saudite.


Dintre ţările arabe, Qatarul şi Emiratele Arabe Unite au anunţat la rândul lor că ramadanul din 2023 va începe joi. La fel a procedat şi Egiptul.

Republica Islamică Iran, ţară cu populaţie majoritar şiită, a anunţat, de asemenea, că ramadanul va începe joi.

În timpul ramadanului, unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului, credincioşii musulmani sunt invitaţi să se abţină de la a mânca, a bea, a fuma şi a întreţine relaţii sexuale, din zori şi până la apusul Soarelui.

Citeşte şi: Zelenski salută discuţiile ‘productive’ cu premierul japonez – Black News

Musulmanii sunt totodată îndemnaţi să ofere pomeni celor săraci (“zakat”/”sadaqa”).

Ramadanul se va încheia prin Aid al-Fitr, “sărbătoarea ruperii postului”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.