Premierul libanez Saad Hariri a revenit la 5 decembrie asupra demisiei sale, anunţate la 4 noiembrie din Arabia Saudită, şi a dat asigurări că va rămâne la conducerea guvernului, după ce a ajuns la un acord cu partenerii săi din executiv, punând astfel capăt crizei politice. Anunţul lui Hariri a fost doar unul dintre numeroasele momente stranii într-un noiembrie plin de evenimente pentru Liban.
După cum remarca publicaţia The Atlantic, chiar şi numai distribuţia acestei saga ar asigura un show televizat de succes: noul prinţ moştenitor saudit Mohammed bin Salman, bănuit că a orchestrat de la Riad demisia lui Hariri şi a arestat 500 de persoane pe motiv de corupţie; preşedintele libanez Michel Aoun, un creştin maronit şi aliat intern al Hezbollahului şiit, sponsorizat de Iran, care a susţinut că Hariri a fost răpit de saudiţi; Hariri însuşi, care are dublă cetăţenie, libaneză şi saudită, are afaceri extinse şi legături personale cu regatul din Golf şi care a plecat la Riad fără să-şi anunţe propriii consilieri; şi, în fine, preşedintele francez Emmanuel Macron, care l-a convins pe Mohammed bin Salman să-i permită lui Hariri să se deplaseze în Franţa şi apoi să revină în Liban, punând astfel capăt unei confruntări care i-a opus pe saudiţi, libanezi şi iranieni, potrivit agerpres.
Citeşte şi: După 30 de ani, saudiţii au voie să meargă din nou la cinema
Hariri şi-a anunţat decizia de a reveni asupra demisiei după o reuniune extraordinară a Consiliului de Miniştri. În timpul reuniunii, toate forţele politice care fac parte din guvernul de coaliţie, inclusiv gruparea şiită Hezbollah, s-au angajat să nu se amestece în conflictele regionale, potrivit EFE. Toate partidele au căzut de acord că participarea lor la aceste conflicte ‘aduce prejudicii relaţiilor economice şi culturale cu fraţii arabi şi ameninţă interesele libanezilor care trăiesc în ţările din regiune’.
Când Hariri, aflat la Riad, şi-a dat demisia, luându-şi prin surprindere aliaţii şi rivalii deopotrivă, el a acuzat ingerinţe ale Iranului în politica libaneză şi rolul Hezbollah, precum şi o presupusă ameninţare la adresa vieţii sale. Preşedintele libanez, Michel Aoun, care a fost foarte critic cu Hariri şi nu i-a acceptat demisia, a declarat la începutul lui decembrie că ‘importante sunt stabilizarea situaţiei interne şi garantarea întoarcerii lui Saad Hariri la Beirut’. ‘Respingem orice atentat la adresa demnităţii noastre, deoarece considerăm că nu există state mici sau mari şi nimeni nu doreşte să îi fie afectate mândria şi demnitatea’, a scris Aoun într-un comunicat, care făcea aluzie la Arabia Saudită, pe care preşedintele libanez a acuzat-o că l-a ţinut captiv pe Hariri timp de două săptămâni la Riad, împotriva voinţei premierului libanez, care este liderul comunităţii sunite. La 18 noiembrie, Hariri s-a deplasat de la Riad la Paris, invitat de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a deblocat criza, îndemnându-l pe Hariri să plece din Riad şi să se întoarcă la Beirut, lucru pe care acesta l-a şi făcut câteva zile mai târziu. Odată ajuns la Beirut, Hariri a acceptat să pună între paranteze demisia pentru a dialoga şi a căuta o soluţie.
Analistul şi profesorul universitar Hiyam Malat a explicat pentru EFE că rămânerea lui Hariri în fruntea guvernului de la Beirut ‘îi va linişti pe libanezi’, motiv pentru care tensiunea va scădea în plan politic şi economia va căpăta avânt. Malat este de părere că, dacă grupurile politice sunt de acord să evite un conflict intern, ‘flăcările care ne înconjoară nu vor cuprinde Libanul’. Cu toate acestea, Malat a atras atenţia că ‘situaţia gravă prin care trece Orientul Mijlociu se repercutează asupra Libanului şi că evoluţia acestei ţări va depinde de factori externi, care vor fi cunoscuţi în următoarele săptămâni’.
Libanul a fost mereu scenariul tensiunilor între actori regionali mai puternici şi, în ultimii ani, a fost foarte afectat de războiul din ţara vecină Siria, unde Hezbollah participă de partea regimului de la Damasc, în timp ce alte grupuri libaneze se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Această ultimă criză evidenţiază faptul că Libanul se află în prezent în mijlocul focului încrucişat dintre Arabia Saudită, aliată a suniţilor şi a lui Hariri, şi duşmanul său regional, Iranul, care sprijină Hezbollahul, dar şi pe Al-Assad, pe axa şiită.
Citeşte şi: ORDINUL lui Putin. Armata rusă SE RETRAGE din Siria – VIDEO
De altfel, comentează El Pais, poate fără să şi-o propună, Hariri a complicat criza regională ‘oficializată’ de lovitura de palat dată în Riad de prinţul saudit Mohammed Bin Salman, desemnat moştenitor în iunie. În contextul regional, dominat de rivalitatea iraniano-saudită, Arabia Saudită pierde teren în faţa puterilor şiite, începând cu Iranul, co-învingător al războiului civil din Siria, guvernată de familia Al-Assad, care aparţine ramurii şiite alawite. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu insurgenţa yemenită, de factură houthi, altă ramură a şiismului. Toate acestea par să indice că evenimentele din regiune nu se desfăşoară aşa cum ar dori wahhabiţii, ramura sunită ultraconservatoare din regatul saudit.
Iranul câştigă în Siria ca aliat al lui Al-Assad şi prezenţa şi influenţa sa în Liban, prin intermediul Hezbollah, sunt tot mai mari. Riadul priveşte cu îngrijorare impresionanta creştere a statutului regional al Iranului după acordul la care a ajuns Teheranul cu comunitatea internaţională în dosarul nuclear şi care garantează renunţarea la dimensiunea militară a programului iranian. În acest context s-a înscris plecarea-demisia premierului libanez (demisie oficializată în străinătate şi retrasă imediat ce Hariri a revenit la Beirut) care s-a transformat într-o criză naţională.
Potrivit El Pais, tabla de şah a Orientului Mijlociu se prezintă astfel: Arabia Saudită împărtăşeşte acum – nici mai mult, nici mai puţin decât cu Israelul – preocuparea faţă de ascensiunea iraniană şi consolidarea Hezbollah. În prezent, este evident că israelienii şi saudiţii discută indirect despre această preocupare comună care explică aproape totul: intervenţia unei coaliţii arabe, finanţată de saudiţi, în războiul din Yemen, aflată în prezent într-o situaţia jenantă de egalitate pe teren; victoria regimului lui Al-Assad în Siria; absurdul, şi eşuatul, boicot la adresa Qatarului, care a refuzat să accepte configuraţia regională saudită; şi poziţia proeminentă a Hezbollahului în Liban. Nimeni nu îşi doreşte un Liban incendiat din nou ca urmare a conduitei lui Saad Hariri, a cărui familie datorează totul saudiţilor. Şi probabil că nici noul om forte al regatului saudit, prinţul Bin Salman.
