Consiliul Concurenței a autorizat ajutoare de stat de 1.86 miliarde de lei în 2024, însă pentru acoperirea pagubelor provocate de calamități sau alte urgențe au fost alocate doar 25 de milioane de lei.
Potrivit Raportului privind ajutoarele de stat acordate în R. Moldova pentru anul 2024, prezentat pe 15 iulie în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, cele mai multe ajutoare financiare – 1.17 miliarde de lei – au fost alocate pentru sprijinirea activității economice a cetățenilor, potrivit radiomoldova.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Banii publici care sunt oferiți prin intermediul diferitelor instituții de stat se supun Legii cu privire la ajutorul de stat, iar Consiliul Concurenței (CC) este instituția care autorizează notificările ce țin de ajutorul de stat.
Precizăm că valoarea totală a ajutorului de stat a fost, în anul 2024, de 4.67 de miliarde de lei, însă 2.8 miliarde de lei au fost alocați în lipsa deciziei CC.

În total, statul a acordat, în 2024, ajutoare unui număr de 6.690 de persoane juridice și fizice care desfășoară activitate economică.
Printre cei mai semnificativi beneficiari ai acestor măsuri au fost Î.M. „Regia Transport Electric”, Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”, Î.M. „Exdrupo”, Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” și S.A. „Termoelectrica”.
Ponderea ajutorului de stat raportat la Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova a fost de 0.36%, înregistrând o scădere comparativ cu anii precedenți. Aceasta se situează sub pragul de 1% din PIB, ceea ce corespunde bunelor practici internaționale în domeniul ajutorului de stat.

Reieșind din structura ajutorului de stat, 70% sau 817 milioane de lei au fost oferiți sub formă de subvenții și subsidii, iar 27% din valoarea ajutorului de stat raportat au fost acordate beneficiarilor sub formă de scutiri și/sau reduceri la plata impozitelor, taxelor și ale altor plăți obligatorii, în sumă de 318 milioane de lei.
De asemenea, 23 de milioane au fost alocate pentru acordarea unor împrumuturi în condiții preferențiale, iar alte facilități au fost în sumă de opt milioane de lei.
Astfel, ajutorul de stat s-a concentrat în special pe alocarea a 600 de milioane de lei pentru sprijinirea persoanelor juridice și fizice care desfășoară activitate economică, indiferent de domeniul de activitate, printre care: activități de dezvoltare și inovare – 1.6 milioane de lei, protecția mediului – 401 milioane de lei, susținerea IMM – 169 de milioane de lei, iar pentru instruirea angajaților și crearea de noi locuri de muncă – 25 de milioane de lei.
Alți 351 de milioane de lei au fost alocați pentru promovarea culturii și conservarea patrimoniului cultural, iar 84 de milioane de lei au reprezentat ajutor de stat pentru dezvoltarea regională.
Topul instituțiilor care au oferit ajutor de stat
În anul 2024, cei mai mari furnizori de ajutor de stat au fost Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat și Ministerul Culturii, aceste instituții cumulând 68.38% din valoarea totală a ajutoarelor de stat raportate.
Ministerul Culturii a alocat 310 milioane de lei pentru implementarea mai multor scheme de ajutor, printre care proiecte destinate acordării subvențiilor instituțiilor publice teatral-concertistice, planul de subvenționare a realizării filmelor și a altor opere audiovizuale, precum și proiectul privind susținerea financiară a publicațiilor periodice publice.
Serviciul Vamal a oferit sprijin prin schema de ajutor de stat „Scutirea la plata accizei pentru autoturismele cu motor hibrid”.
Totodată, ODA a implementat două scheme de ajutor de stat în sumă de 169 de milioane de lei. Ponderea cea mai mare, de circa 84%, fiind oferită în cadrul proiectului „Programul de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii” și al „Programului de stimulare a investițiilor 373”.

25 de milioane pentru acoperirea pagubelor
Valoarea ajutorului de stat destinat remedierii pagubelor provocate de calamități naturale sau alte situații excepționale a constituit 25 de milioane de lei, o diminuare considerabilă, de circa 19 ori, comparativ cu anul 2023, când au fost alocați 490 de milioane de lei.
Această tendință a fost cauzată de încetarea implementării unor măsuri de sprijin.
Circa 92% din valoarea ajutorului au fost destinate pentru achitarea subvențiilor în vederea susținerii angajatorilor în condițiile situației epidemiologice legate de virusul SARS-CoV-2.
Măsurile de sprijin au fost acordate unui număr de 603 persoane juridice și fizice care desfășoară activitate economică.

Ajutoare de stat avizate de CC pentru următorii ani:
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va aloca două miliarde de lei până în 2034 – ajutor pentru dezvoltare regională sub formă de granturi și scutiri parțiale de la plata impozitului pe venit.
Alte 149.5 milioane de lei vor fi acordate Î.S. „Radiocomunicații” până în anul 2027.
Direcția Generală Economie, Comerț și Turism a Consiliului municipal Chișinău va acorda ajutor Î.M. „Centrul Stomatologic Municipal Chișinău”, până în 2028, sub formă de alocații bugetare transferate din bugetul municipal pentru prestarea serviciului de asistență medicală stomatologică persoanelor din grupurile sociale dezavantajate din municipiul Chișinău (protezare dentară gratuită) și amenajarea teritoriului, în sumă de 69.4 milioane de lei.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Ministerul Culturii va oferi subvenții pentru finanțarea publicațiilor periodice până în 2028, în sumă de 14.4 milioane de lei.
Peste 75 de milioane de lei vor fi oferite pentru susținerea producției filmelor și operelor audiovizuale, până în anul 2027.
Primăria municipiului Bălți va oferi sprijin Î.M. „Direcția de Troleibuze din Bălți” în valoare de 1.5 miliarde de lei până în anul 2031.











