StiripesurseȘtirile zileiRaportul de activitate al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter...

Raportul de activitate al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal – audiat în Parlament

Publicat:

Raportul de activitate al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) pentru anul 2025 a fost prezentat astăzi în plenul Parlamentului de către directoarea instituției, Victoria Muntean.

Citește și: Tensiuni și greva foamei la Penitenciarul Leova

Potrivit raportului, în 2025, CNPDCP a examinat peste 14 500 de documente de corespondență, dintre care aproape 1 500 de petiții depuse de cetățeni. Cele mai frecvente sesizări au vizat prelucrarea datelor prin intermediul sistemelor de supraveghere video și audio (597 de cazuri), prelucrarea datelor cu caracter personal fără consimțământ sau fără temei legal (284 de cazuri), precum și divulgarea datelor cu caracter personal pe rețelele sociale (163 de cazuri).

Analiza adresărilor către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal arată câteva tendințe importante: interesul tot mai mare al cetățenilor pentru protejarea vieții private în mediul digital, necesitatea de clarificare a modului în care funcționează sistemele automatizate, creșterea numărului de adresări privind securitatea cibernetică și dorința sporită a oamenilor de a avea control asupra propriilor date personale, în contextul extinderii serviciilor digitale, al comerțului online și al interacțiunilor sociale.

Din totalul sesizărilor recepționate, în 372 de cazuri autoritatea a inițiat verificări privind respectarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Controalele au vizat situații precum divulgarea neautorizată a datelor, încălcarea principiilor de prelucrare, utilizarea sistemelor de supraveghere video fără bază legală, accesarea nejustificată a datelor din sistemele informaționale de stat și publicarea online a informațiilor cu caracter personal.


În urma controalelor efectuate, CNPDCP a emis 347 de decizii, inclusiv pentru cauze aferente controalelor inițiate în 2024. În 266 de cazuri nu au fost identificate încălcări ale legislației, iar în 173 de situații au fost constatate abateri și aplicate măsuri corective.

În funcție de gravitatea neregulilor depistate, autoritatea a dispus suspendarea prelucrării datelor în 50 de cazuri, încetarea prelucrării în alte 43 de cazuri, distrugerea datelor prelucrate ilegal în două situații și implementarea unor măsuri organizatorice și tehnice suplimentare în trei cazuri.

Totodată, angajații CNPDCP au întocmit 144 de procese-verbale și au constatat 157 de contravenții, cele mai multe fiind legate de nerespectarea regulilor de bază privind prelucrarea, stocarea și utilizarea datelor cu caracter personal. Dosarele au fost transmise ulterior instanțelor de judecată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VKontakte, sancționată de UE

Uniunea Europeană a impus noi sancțiuni împotriva unor persoane și companii din Rusia, acuzate că au contribuit la încălcări grave ale drepturilor omului prin...

FMI a identificat motoarele economiei moldoveneşti

Republica Moldova se va număra printre economiile cu cea mai rapidă creștere din Europa în următorii cinci ani, potrivit celor mai recente prognoze ale...

Deficitul bugetar al Chișinăului în acest an va ajunge la 1,17 miliarde de lei

Cu o întârziere de circa șapte luni, bugetul municipal Chișinău pentru anul 2026, propus de executivul local, a fost votat în prima și a...

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Națională a Franţei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Franței, sărbătorită anual la 14 iulie. Șefa statului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.