Răspunsul dur al Chişinăului după întâlnirea Nataliei Parasca cu Maria Zaharova
Perchezițiile în masă la membrii și activiștii Partidului Politic Renaștere, dar și reținerea celor doi deputați, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, sunt „un răspuns al Maiei Sandu și PAS” la întrevederea președintei interimare a formațiunii, Natalia Parasca, cu reprezentanta Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Declarații în acest sens au fost făcute marți de către reprezentanții formațiunii politice, transmite IPN.
„După cum știți, săptămâna trecută, majoritatea parlamentară, fracțiunea PAS, i-a lipsit de imunitate parlamentară pe colegii noștri, deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. După asta, Nesterovschi și Lozovan au fost plasați în arest pentru un termen de 30 de zile. Ieri, și eu, și conducătorul staffului nostru electoral din Chișinău, Iuri Vitneanski, am fost citați la Centrul Național Anticorupție. Discuția cu procurorii nu a durat prea mult și a fost fără conținut. Tot cu ce operează procurorii sunt denunțuri în baza cărora se fac presupuneri și învinuiri fără probe”, a declarat Natalia Parasca într-un briefing de presă.
Citeşte şi: Cearta nocivă a Poloniei cu Ucraina (editorial) – Stiripesurse.md
Ea susține că la întrevederea cu purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe „nu s-a temut să relateze despre faptul că autoritățile moldovenești îi impun societății agenda europeană”. Or, potrivit ei, ideea integrării în Uniunea Europeană își pierde popularitatea în societate.
Răspunsul dur al Chişinăului după întâlnirea Nataliei Parasca cu Maria Zaharova
Natalia Parasca susține că atacurile guvernării asupra formațiunii rezultă din faptul că ei sunt văzuți în calitate de „concurenți electorali principali la alegerile generale locale”.
În cadrul briefingului a fost prezentată o adresare către organizațiile internaționale acreditate în Republica Moldova, prin care Partidul Renaștere cere să fie condamnate „încălcarea sistematică a drepturilor civile și politice ale cetățenilor și intimidarea opoziției din Republica Moldova”.
Săptămâna trecută, deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, membri ai Partidului Politic Renaștere, au rămas fără imunitate parlamentară. La scurt timp, ei au fost reținuți, fiind învinuiți de finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Printr-o decizie judecătorească, Nesterovschi a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13 pentru un termen de 30 de zile, iar colega sa, Irina Lozovan, în arest la domiciliu.











