Acest țăran din Siberia nu a avut niciodată o funcție oficială la curtea țarului, dar după ce a oprit aparent o criză hemofilică a fiului lui Nicolae al II-lea, a reușit să o cucerească pe țarină.
Influența sa asupra cuplului imperial a fost uriașă și a ajuns să-i conducă spre finalul lor, așa cum povestește istoricul britanic Antony Beevor în cartea „\și căderea Romanovilor”, din care „Ideas” publică un fragment în avanpremieră, potrivit stiripesurse.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
„Era un om unic”, a comentat despre Rasputin o celebră scriitoare rusă. „Fără egal, ca un personaj de roman: a trăit o viață de legendă, a avut o moarte de legendă și amintirea lui este învăluită în legendă.”
Nadejda Lojvițkaia, cunoscută mai bine sub pseudonimul Teffi, s-a bucurat de rara distincție de a fi citită și apreciată atât de țarul Nicolae al II-lea, cât și de Vladimir Ilici Lenin. În mod curios, deși a fost și una dintre numeroasele femei pe care Rasputin a încercat să le seducă, cu Teffi acesta și-a găsit, fără îndoială, nașul, notează El Pais.
Figura lui Rasputin mă fascinează de mult timp, chiar înainte de a începe cercetarea pentru cartea mea anterioară: „Rusia. Revoluție și război civil”. Cum a fost posibil ca un țăran din Siberia, aproape analfabet, să provoace un efect atât de devastator asupra cursului istoriei?
Nu avea nicio funcție oficială. Nu avea trupe sub comandă. Era un monarhist devotat, nu un revoluționar. Și totuși, fără să intenționeze, a contribuit mai mult decât oricine altcineva la prăbușirea celei mai mari autocrații din lume.
Poetul Aleksandr Blok, care a lucrat în Comisia Extraordinară care a analizat cazul în ansamblu imediat după revoluția din februarie 1917, a scris:
„Oricine ar fi fost acest om, sfera lui de influență a fost enormă. Zilele lui s-au desfășurat într-un mediu unic de adorație isterică și ură permanentă; unii i se rugau, alții au încercat să-l distrugă. Caracterul unic al mujicului libidinos care a fost ucis cu un glonț în spate la petrecerea cu gramofon a lui Iusupov s-a datorat mai presus de toate faptului că glonțul care l-a ucis a lovit chiar în inima dinastiei conducătoare.”
Această imagine a glonțului care a distrus regimul țarist este puternică, dar și prea simplistă. Rănile mortale au fost cumulative și, în realitate, fuseseră provocate deja mai devreme.
Corpul ofițeresc al Imperiului era atât de demoralizat de știrile exagerate despre corupția politică și financiară, ca să nu mai vorbim de zvonurile, complet false, despre desfrâul lui Rasputin cu împărăteasa și chiar cu fiicele ei, încât în 1917, când a izbucnit Revoluția din Februarie, aproape că nu s-a ridicat nicio sabie în apărarea țarului. În lanțul de cauze și efecte al istoriei, rar s-a văzut o influență atât de puternică a unui singur om de origine umilă, precum și a unor zvonuri nefondate. Importanța lui Rasputin oferă o perspectivă diferită și intrigantă asupra teoriei istoriei bazate pe ceea ce se numește „oamenii mari”.
Există un alt aspect al a ceea ce Teffi a numit „legenda” lui Rasputin, care nu este mai puțin intrigant. Miturile și minciunile care roiau în jurul lui erau fake news-ul vremii. Însuși Rasputin a fost în parte responsabil pentru ele, din cauza modului în care se lăuda cu legăturile sale cu familia imperială. Dar consecințele evidențiază un fenomen pe care istoricii îl ignoră prea des: zvonurile și teoriile despre presupuse conspirații pot produce efecte chiar mai puternice decât realitatea.
Relația extraordinară dintre țăranul siberian și familia imperială subliniază spațiul incert dintre adevăr și mituri, dintre fapte și fantezii, care este o parte esențială atât a istoriei lui Rasputin, cât și, din ce în ce mai mult, a prezentului nostru.
Când, la începutul anului 1868, împărăteasa văduvă era însărcinată cu primul ei copil, viitorul țar Nicolae al II-lea, se spune că a fost traumatizată de o predicție sau de un vis: o înspăimânta ideea că fiul ei va muri asasinat de un țăran rus, un mujic. Potrivit profesorului Aleksandr Bojanov și altora, „a trăit sub presiunea profeției” întreaga ei viață. De aceea, când, treizeci și opt de ani mai târziu, a aflat brusc că fiul și nora ei erau fascinați de un țăran numit Rasputin, a fost îngrozită. În interiorul familiei Romanov, ea a condus opoziția față de influența lui Rasputin la curte.
În 1919, Maria, fiica lui Rasputin, i-a povestit lui Nikolai Sokolov, însărcinat cu investigarea masacrului familiei imperiale, că țarina îi spusese chiar lui Rasputin că știa că un țăran o va ucide. Potrivit profesorului Bojanov, împărăteasa văduvă auzise o astfel de predicție de la o bătrână fără nume.
Totuși, în arhiva centrală de stat a Rusiei se păstrează un jurnal al lui Rasputin care descrie visul în detaliu și cu dramatism, presupus redat de împărăteasa Alexandra. În această versiune, mama țarului a cerut unei vechi doici din familie să îl interpreteze.
Experții au denunțat acest jurnal drept fals, dar chiar și așa, relatarea are un evident caracter veridic. Falsificatorul cunoștea, fără îndoială, foarte bine pe Rasputin sau pe cineva din cercul său apropiat. Oricum ar fi, întreaga poveste era bine cunoscută în familia regală.
O veche prietenă și vecină de la țară, prințesa Olga Romanoff, a aflat despre visul străbunicii sale prin intermediul tatălui ei, prințul Andrei, care era, întâmplător, fratele frumoasei mari ducese Irina, căsătorită cu prințul Iusupov, asasinul lui Rasputin.
Din toate aceste motive, visul, fie că a fost real sau nu, este un bun exemplu al observației lui Teffi despre viața lui Rasputin „învăluită în legendă”. Mai presus de toate, subliniază faptul fundamental că, în ceea ce privește efectul lui Rasputin asupra cursului evenimentelor, percepția a fost mult mai puternică decât realitatea.
Ascensiunea sa fulgerătoare către o poziție de influență a fost atât de improbabilă încât a atras atenția nu doar în Marea Rusie, ci și în străinătate. Majoritatea știrilor din presă exprimau o formă de dezgust. Din fericire pentru istorici, numeroși bărbați și femei de mare inteligență l-au observat îndeaproape și ne-au lăsat relatări foarte lămuritoare.
Lucrările publicate chiar de Rasputin au fost atât de mult corectate de cei din jurul lui, inclusiv de țarină, încât aproape că nu a mai rămas nimic din haosul care le caracteriza. Singurele excepții, care trebuie totuși tratate cu mare prudență, sunt câteva interviuri jurnalistice.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Să nu uităm că, după cum spunea marele poet din secolul al XIX-lea, Fiodor Tiutcev, Rusia nu poate fi înțeleasă doar prin rațiune. Nici Rasputin. El combina inocența spirituală cu o lascivitate extremă; o credință religioasă intensă cu un oportunism cinic; lăudăroșenia cu paranoia; altruismul înnăscut cu lăcomia; conștiința de sine cu fantezia.
S-a convins pe sine că iubea cu adevărat femeile, dar uneori le viola. Toate paradoxurile caracterului său, la fel ca povestea uimitoare a vieții și morții sale, reprezintă o provocare pentru logica convențională.
