StiripesurseȘtirile zileiRata șomajului scade surprinzător în SUA. Cel mai mic nivel din...

Rata șomajului scade surprinzător în SUA. Cel mai mic nivel din ultimii 49 de ani

Publicat:

Rata șomajului a scăzut de la 3,8% la 3,6%, a declarat Departamentul Muncii din SUA, marcând cel mai mic nivel înregistrat din decembrie 1969, informează BBC, potrivit Mediafax.

Datele au arătat că economia Statelor Unite a adăugat 263.000 de locuri de muncă în ultima lună. În plus, datele salariale au arătat că salariile medii au crescut cu o rată anuală de 3,2%.

Citește și : La un pas de tragedie – Un Boeing 737 a ratat aterizarea şi a aterizat într-un râu în Florida. 21 de persoane, rănite (VIDEO)

Analiștii spun că cifrele indică faptul că economia a rămas sănătoasă, însă nu a manifestat un ritm care ar putea determina Rezerva Federală a Statelor Unite să modifice ratele dobânzilor.

Creșterea numărului de angajați a fost înregistrată în aproape toate sectoarele economiei, în luna aprilie. Numărul de angajați a crescut cel mai mult în domeniul afacerilor, cu 76.000, urmat de construcții (33.000), asistență medicală (27.000), asistență socială (26.000) și financiar (12.000).


Numărul angajaților care lucrează cu jumătate de normă din pricina faptului că orele au fost reduse sau pentru că nu au putut găsi locuri de muncă cu normă întreagă a rămas la 4,7 milioane.

Ian Shepherdson, economist-șef în cadrul Pantheon Macroeconomics, a atras atenția asupra „câștigurilor salariale”, care „nu pot continua mult timp în acest ritm”, încurajând însă continuarea reducerii șomajului.

Acesta a adăugat faptul că, deși datele comunicate nu au afectat politica monetară, ar fi posibil ca date similare înregistrate în viitor să „provoace o regândire la nivelul Rezervei Federale”.

„Șomajul este la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, negocierile comerciale cu China progresează, iar stimulul chinez este în vigoare, fapt ce ar trebui să încurajeze cererea globală”, a declarat Nancy Curtin, directorul de investiții al Close Brothers Asset Management.

În pofida creșterii puternice a locurilor de muncă, inflația SUA rămâne sub ținta Rezervei Federale, de 2%.

Citește și : Coreea de Nord a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei

„Cheltuielile companiilor sunt mai degrabă orientate spre evoluția sectorului digital, decât spre investițiile în piața muncii”, a completat Nancy Curtin.

Rezerva Federală a Statelor Unite a indicat, la începutul acestui an, că nu se vor produce schimbări la nivelul tarifelor în anul 2019. Miercuri, Rezerva Federală a votat pentru menținerea ratelor dobânzilor, păstrând costurile de împrumut între 2,25% și 2,5%, deși cu o zi în urmă președintele Donald Trump a declarat că banca centrală a Statelor Unite ar trebui să reducă ratele cu 1%, pentru a ajuta economia să crească.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.