Rayan, băiatul de 5 ani căzut marți într-un puț adânc din Maroc, a murit

Publicat:

Micuţul Rayan blocat într-un puţ adânc de cinci zile în nordul Marocului a murit, a anunţat sâmbătă seară cabinetul regal într-un comunicat, notează AFP, informează agerpres.  

“În urma tragicului accident care a costat viaţa copilului Rayan Oram, Majestatea Sa regele Mohammed al VI-lea i-a sunat pe părinţii decedatului, mort după ce a căzut într-un puţ”, a precizat comunicatul în arabă.


Rayan, în vârstă de 5 ani, a fost extras sâmbătă din tunelul care ducea la locul era blocat de mai bine de cinci zile.

Citește și : India a înregistrat peste 500.000 de decese asociate COVID-19

Copilul a fost dus la bordul unei ambulanţe, în prezenţa părinţilor săi, fără ca imediat să se cunoască starea lui de sănătate.

El a căzut accidental marţi seara într-un puţ secat cu o adâncime de 32 de metri, îngust şi greu accesibil, săpat lângă locuinţa familiei lui, într-un sat din apropierea localităţii Bab Berred din provincia Chefchaouen, în nordul ţării.

Echipele de intervenţie nu au putut coborî direct în puţ, deoarece “diametrul acestuia nu depăşea 45 de centimetri”, a declarat responsabilul cu operaţiunile de salvare, Abdelhabi Temrani.

Salvatorii au încercat să lărgească diametrul puţului, dar acest lucru nu a fost posibil din cauza naturii solului, existând riscul producerii unei alunecări de teren.

Singura soluţie: săparea în jurul puţului pentru a salva copilul a cărui supravieţuire a suscitat un val de simpatie şi solidaritate pe reţelele sociale.

Valul de emoţie a fost atât de puternic încât locuitorii din regiune s-au adunat ”în număr mare” la locul tragediei – aşteptând răbdători în jurul puţului -, însă uneori îngreunând munca echipelor de salvare.

 

Citește și : Omul care încearcă să-l dea jos de la putere pe Boris Johnson

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.