StiripesurseSintezeUn război stupid, contrar intereselor ţărilor angajate se desfășoară în Yemen...

Un război stupid, contrar intereselor ţărilor angajate se desfășoară în Yemen (Antonio Guterres)

Publicat:

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a afirmat duminică, într-un interviu acordat postului american CNN, că războiul din Yemen este “stupid”, contrar, în opinia sa, chiar intereselor ţărilor angajate şi şi-a exprimat speranţa că intervenţia lui Donald Trump va facilita livrarea de ajutoare umanitare, relatează AFP. 

“Găsesc că este un război stupid, (…) împotriva intereselor Arabiei Saudite şi Emiratelor” Arabe Unite, a declarat şeful ONU în cursul interviului.

“Chiar şi din punctul de vedere al Iranului, nu văd vreun avantaj, pentru că Yemenul este prea departe pentru a avea o influenţă semnificativă în regiune”, a adăugat el.

Conflictul opune în prezent rebelii houthi, sprijiniţi de Iran şi care controlează capitala Sanaa, taberei preşedintelui Abd-Rabbu Mansour Hadi, susţinut de o coaliţie comandată de Arabia Saudită.

Pentru Antonio Guterres, acest război este, de asemenea, “contrar intereselor poporului yemenit”, pradă “celei mai grave crize umanitare din lume”, potrivit ONU.


În total, 17 milioane de persoane au nevoie de ajutoare alimentare, dintre care şapte milioane riscă foametea.

Preşedintele american a îndemnat miercuri Arabia Saudită, aliată a Statelor Unite, să deschidă “imediat” accesul la ajutoare internaţionale al Yemenului, ţară pe care o supune unei blocade maritime şi terestre.

“Lucrurile s-au ameliorat în ultimele zile şi sper că preşedintele Trump a făcut recent multe presiuni”, a comentat secretarul general al Naţiunilor Unite.

“Nu are sens să menţii blocada care afectează şi mărfurile esenţiale supravieţuirii populaţiei din multe regiuni ale Yemenului”, a adăugat el.

Agenţiile ONU au cerut, printre altele, un “armistiţiu” umanitar pentru a veni în ajutorul populaţiei din Sanaa, frecvent bombardată de forţele coaliţiei susţinute de saudiţi.

Pe termen lung, “avem nevoie de o soluţie politică”, a spus Antonio Guterres. “Speranţa mea este ca la un moment dat să fie posibilă crearea condiţiilor unui acord politic”, a continuat el, adăugând că este pregătit să facă “totul pentru a crea aceste condiţii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.