X

Războiul bananelor – Rusia ia măsuri împotriva Ecuadorului, după ce țara a promis că va transfera arme Ucrainei

Războiul bananelor – Rusia ia măsuri împotriva Ecuadorului, după ce țara a promis că va transfera arme Ucrainei

Rosselkhoznadzor (auritatea federală fitosanitară din Rusia) a apelat la Ministerul ecuadorian al Agriculturii cu o cerere de suspendare a certificării bananelor de la cinci companii ecuadoriene începând cu 5 februarie, din cauza depistării unui dăunător periculos de carantină – musca polifagă cocoșată.

Rusia va opri importurile de la următoarele companii: Agzulasa, Don Carlos Fruit, Agroaereo Fruit Export, Asociacion de Produccion Agropecuaria de el oro Asoproagroro, Comercializadora de Banano, potrivit Interfax.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

Decizia a fost luată în urma amenințărilor venite din partea Ministerului rus de Externe cu privire la decizia Ecuadorului de a transfera echipamente de producție rusească în Statele Unite. „Această decizie a Ecuadorului este nesăbuită și este rezultatul presiunilor din partea părților interesate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit stiripesurse.

La 31 ianuarie, președintele ecuadorian Daniel Noboa a declarat că țara va transfera vechi echipamente militare rusești către Statele Unite în schimbul unora noi în valoare de 200 de milioane de dolari, în ciuda obiecțiilor Moscovei.

Noboa a calificat poziția rusă drept “nu pe deplin adecvată”, menționând că în Ecuador au loc în prezent tulburări pe scară largă. De asemenea, el a subliniat că Statele Unite nu vor primi în mod oficial echipamente militare, ci “fier vechi”, care poate fi transferat în cadrul acordurilor internaționale. Țara dispune de elicoptere Mi-171E și de MANPADS Igla.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

Tags: armebananeecuadorrusiaStatele Unite
Externe