StiripesurseȘtirile zileiRăzboiul din Iran provoacă cea mai mare criză energetică din istorie

Războiul din Iran provoacă cea mai mare criză energetică din istorie

Publicat:

Conflictul dintre Iran şi SUA/Israel creează cea mai gravă criză energetică cu care s-a confruntat vreodată lumea, a avertizat Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

“Aceasta este într-adevăr cea mai mare criză din istorie. Criza este deja imensă, dacă se combină efectele crizei petrolului şi crizei gazelor din Rusia”, a declarat Birol, într-un interviu acordat postului de radio France Inter.

Ca reacţie la atacurile Israelului şi SUA, Iranul a blocat aproape în întregime traficul în Strâmtoarea Ormuz, prin care, în mod normal, circulă aproximativ 20% din petrolul şi gazele naturale, ceea ce a dus la o creştere bruscă a preţurilor la energie.

De asemenea, evenimentele din Orientul Mijlociu se adaugă efectelor invadării Ucrainei de către Rusia, care a dus la reducerea semnificativă a livrărilor de gaze ruseşti către Europa.

Luna aceasta, Birol a declarat că actuala criză energetică legată de războiul din Orientul Mijlociu este cea mai gravă criză pe care lumea a văzut-o vreodată, adăugând însă că aceasta ar trebui să accelereze dezvoltarea energiilor regenerabile.


“Criza actuală este mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc”, a spus el, adăugând că “acest război blochează una dintre arterele economiei globale. Nu doar petrolul şi gazele, ci şi îngrăşămintele, produsele petrochimice, heliul şi multe alte lucruri”.

La mijlocul lunii martie, Agenţia Internaţională pentru Energie a decis să elibereze aproximativ 400 de milioane de barili de petrol din rezervele sale pentru a atenua creşterea preţurilor declanşată de războiul din Orientul Mijlociu. Aceasta a fost a şasea eliberare de petrol din rezervele strategice şi, totodată, cea mai mare operaţiune de acest tip realizată vreodată în istoria instituţiei.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.