StiripesurseȘtirile zileiRăzboiul din Siria s-a soldat cu peste 360.000 de morţi început...

Războiul din Siria s-a soldat cu peste 360.000 de morţi început în 2011 (OSDH)

Publicat:

Războiul din Siria, început în 2011, s-a soldat cu peste 360.000 de morţi, conform unui nou bilanţ anunţat, joi, de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), într-un moment în care Damascul şi aliatul său rus ameninţă cu o nouă ofensivă aspra ultimului mare bastion al insurgenţilor, Idlib, relatează AFP, potrivit news.ro .

Precedentul bilanţ dat publicităţii de OSDH data din 12 martie. Atunci, bilanţul a fost de peste 350.000 de morţi, dintre care aproximativ 20.000 erau copii, în şapte ani de conflicte.

Citește și : Declaraţiile făcute de cei doi ruşi acuzaţi de otrăvirea fostului spion Skripal nu sunt credibile (parlamentar britanic)

Războiul din Siria a început în martie 2011, după reprimarea sângeroasă de către regim a manifestaţiilor pro-reforme democratice. Opozanţii preşedintelui Bachar al-Assad s-au înarmat şi de-a lungul timpului au devenit din ce în ce mai mulţi, şi prin implicarea mişcărilor străine şi a grupurilor jihadiste.

“364.792 de persoane au fost ucise în perioada 15 martie 2011 – 13 septembrie 2018”, a anunţat, joi, OSDH, care se bazează pe o vastă reţea de militanţi şi de surse medicale.


În mai mult de şapte ani de război, au murit 110.687 de civili, între care se numără peste 20.000 de copii şi aproape 13.000 de femei.

Dintre combatanţi, au murit 64.868 de soldaţi ai armatei siriene şi 1.665 de combatanţi ai Hezbollah.

De asemenea, de la startul conflictului armat au murit peste 64.000 de jihadişti şi de extremişti islamişti.

Citește și : SUA sancţionează firme ruse și chineze acuzate că oferă ajutor Coreei de Nord

Au murit în războiul din Siria şi 64.800 de combatanţi al altor forţe, în special din grupări rebele non-jihadiste şi din forţele kurde.

Dintre persoanele decedate, 250 nu au putut fi identificate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.